CARAȘ-SEVERIN – Pentru anul acesta, în vederile președintelui Consiliului Județean, Romeo Dunca, se află și podurile de la Dognecea, Slatina Timiș și Berzovia. Anul trecut, fondurile n-au fost suficiente, însă Dunca dă asigurări că aceste obiective vor primi bani mai mulți!
CARAȘ-SEVERIN – În următoarele două săptămâni se va decide cum vor fi împărțiți cei 3 milioane de lei!
CARAȘ-SEVERIN – Din total, 15 milioane vor fi alocați drumurilor județene și trei milioane celor comunale. Suma e mai mare decât anul trecut, când județul a primit 13,6 milioane de lei. Însă, chiar și așa, nu reprezintă nici 10% din cât ar fi nevoie pentru o îmbunătățire consistentă a rețelei de drumuri județene și comunale!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului povestește cum, împreună cu primarul Reșiței, a făcut scut în jurul directorului companiei de apă, pentru a transforma vechea societate, căpușată la limita supraviețuirii, într-una performantă!
CARAȘ-SEVERIN – Împreună cu alte 3 județe, avem șansa să obținem 142 de milioane de euro, pentru 1.700 de kilometri de piste. Județul are felia de 685 de kilometri, pe 50 de milioane de euro!
CARAȘ-SEVERIN – Conform șefului județului, există angajați în Consiliul Județean care nu lucrează dar sunt plătiți, care semnează dimineața condica și de plecare!
CARAȘ-SEVERIN – Cel mai mare proiect cu finanțare din fonduri europene a fost semnat la Ministerul Dezvoltării, de conducerea județului și de cea a AquaCaraș!
CARANSEBEȘ – Viceprimarul Caransebeșului l-a acuzat pe președintele Consiliului Județean Caraș-Severin că încearcă să-și rezolve afacerile personale prin proiectul de dezvoltare a zonei montane Nedeia!
CARAȘ-SEVERIN – Direcția Agricolă propunea aleșilor județului cele mai mari prețuri medii din țară pentru produsele agricole, lucru care ar fi împovărat și mai mult agricultorii cărășeni. Județul a votat reducerea acestora cu 20%, însă un viciu de procedură a făcut ca reducerea să fie, deocamdată, ștearsă cu buretele!
REȘIȚA – Anul 2022 se va încheia tot cu datorii, iar acest lucru nu va putea fi trecut cu vederea. Afirmația a fost făcută de președintele Consiliului Județean (CJ), Romeo Dunca, cu referire la cele petrecute în ultima ședință de anul acesta a forului pe care-l conduce!