BUCOȘNIȚA – Ziduri de sprijin și rigole în vederile Primăriei Bucoșnița, într-un an fără intemperii!
SASCA MONTANĂ – La Sasca Montană se vrea introducerea integrală a canalizării și refacerea drumurilor. În satele Slatina Nera și Potoc funcționează deja rețelele de apă și canalizare introduse mai demult printr-un proiect finanțat prin PNDL 2. Urmează inaugurarea și la Bogodinț, acolo unde mai trebuie făcută branșarea la energie electrică!
CORNEA – La Cornea, obiectivele momentului sunt legăturile rutiere, dar și drumul tinerei generații. Din discuția cu primarul Ilie Lăzărescu am reținut că peste 7 km de drumuri se află în atenția primăriei!
CARAȘ-SEVERIN – Este mesajul transmis de Romeo Dunca, după ce jocurile PSD ar putea lăsa, într-o viitoare ședință de CJ, mai multe zone ale județului cu drumurile nereparate dacă „Crina cu ai lui dă toți banii la Bejeriță“, iar cetățenii din zonele programate cu lucrări „or să rămână cu buza umflată“!
POJEJENA – Primăria Pojejena vrea parc fotovoltaic, drumuri ca-n palmă și o sală de sport modernă!
SICHEVIȚA – Nu este jurnal de călătorie, ci o parte din proiectele aflate în vederile Primăriei Sichevița. Proiecte despre care am discutat cu primarul Ilie Jurca, astfel aflând despre obiectivele momentului în comuna de pe Clisură!
CARAȘ-SEVERIN – Birul care arde conductele de utilități ce trec pe sub drumurile județene – pornind în cel mai fericit caz de la 240 de lei pe an – a trebuit votat la pachet cu toate taxele de la Direcția de Drumuri Județene. De ce? Pentru că altfel ar fi rămas paralizată încasarea tuturor taxelor direcției!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre transporturile de mărfuri și de persoane verificate în județul nostru, cele mai multe nereguli fiind legate de viteză!
ȘOPOTU NOU – Mai multe tronsoane din Șopotu Nou sunt curs de asfaltare. Altele noi sunt în vizor. Am reținut asta din declarația primarului Păun Baba, care ne-a vorbit despre proiectul în valoare de peste două milioane de euro, finanțat prin PNDL 2 și aflat în execuție!
CARAŞ-SEVERIN – Cum să se dezvolte Reşiţa dacă bugetul municipiului este cât al unei comune din Ilfov? Sunt doar două din întrebările pe care le adresează Parlamentului deputatul liberal Dumitru Rujan…