REȘIȚA – CSM Reșița va întâlni sâmbătă, 22 august, de la ora 11.00, în deplasare, pe SC Popești Leordeni, în etapa a IV-a a Ligii 2. Dorinel Munteanu se așteaptă la un meci dificil cu o echipă care a început foarte bine campionatul și pe care o consideră un adversar incomod!
REȘIȚA – CSM Reșița a părăsit Cupa României cu fruntea sus, în urma unui meci spectaculos și extrem de disputat cu Petrolul Ploiești. Rosso-nerii au revenit de la 0-2, au egalat în minutul 89 și au împins partida în prelungiri, însă formația din SuperLigă a dat lovitura în minutul 110 și s-a impus cu 3-2!
REȘIȚA – CSM Reșița are parte marți, 18 august, de la ora 17:30, pe stadionul din Valea Domanului, de un adversar din SuperLiga României, Petrolul Ploiești, într-o partidă care poate deschide rosso-nerilor drumul spre grupele Cupei României!
REȘIȚA – CSM Reșița a obținut o victorie importantă, scor 2-0, în fața nou-promovatei CSL Ștefăneștii de Jos, însă succesul nu a fost unul facil. Formația pregătită de Dorinel Munteanu a avut de gestionat un adversar incomod, mai ales după pauză, când ilfovenii au încercat să forțeze egalarea!
REȘIȚA – Stadionul din Valea Domanului va găzdui un meci extrem de atractiv în play-off-ului Cupei României! CSM Reșița va întâlni formația de SuperLigă Petrolul Ploiești, în urma tragerii la sorți organizate joi, 13 august, la sediul Federației Române de Fotbal. Partida este programată pe 19 august și reprezintă ultimul pas înaintea fazei grupelor competiției!
REȘIȚA – CSM Reșița va juca sâmbătă, 15 august, de la ora 11.00, pe teren propriu, împotriva echipei CSL Ștefăneștii de Jos, în etapa a III-a a Ligii 2!
REȘIȚA – CSM Reșița s-a calificat în turul următor al Cupei României după ce a învins-o pe CS Timișul Șag cu scorul de 3-1, în partida disputată în turul al treilea al competiției, prin golurile marcate de Ștefan Savija (minutul 45+1), Lawal Sulaimon (50) și Ștefan Visić (82). Pentru Timișul Șag a înscris Fabian Roșu în minutul 13!
REȘIȚA – CSM Reșița și-a continuat parcursul perfect din debutul campionatului și s-a impus cu 2-0 pe terenul formației CSM Olimpia Satu Mare, obținând astfel a doua victorie consecutivă. Deși scorul a fost decis încă din prima repriză, Dorinel Munteanu a ținut să sublinieze la finalul partidei că succesul nu a fost unul facil și că echipa gazdă i-a creat probleme!
REȘIȚA – CSM Reșița se pregătește pentru primul meci în deplasare din noul sezon de Liga 2, iar antrenorul Dorinel Munteanu a transmis un mesaj ferm înaintea confruntării cu CSM Satu Mare!
REȘIȚA – Conferința de presă susținută de Dorinel Munteanu după partida de la Reșița s-a transformat într-o analiză fără menajamente a fotbalului românesc. Antrenorul a vorbit despre problemele financiare din campionat și a lansat un atac direct la adresa fostului său club, FC Hermannstadt!
