Caraş-Severin, Romania
Tag

csm resita

Browsing

REȘIȚA – Chiar dacă mai sunt încă două etape de disputat, juniorii III de la CSM Reșița au reușit să se califice în Grupa Valoare și sunt în primele 24 de echipe din țară!  În ultima etapă, handbaliștii pregătiți de Ilie Vaidasigan au câștigat cu 40-20 (22-9) cu Scoala Generală Nr. 7 din Timișoara și au acum 20 de puncte, în 12 meciuri. Lider este SCM Politehnica Timișoara, cu 24 de puncte!

REȘIȚA – Chiar dacă CSM Reșița s-a aflat în avantaj la pauză, scor 17-15, cu CSM Sighișoara, handbaliștii pregătiți de Marius Bahan au cedat în partea secundă a meciului și au fost eliminați din primul tur al Cupei României, scor 30-32, în Sala Polivalentă! 

REȘIȚA – Încă o dată, mărșăluitorii reșițeni au demonstrat că sunt cei mai buni din țară, la prima competiție oficială din 2024! Sportivii au cucerit 8 medalii la Campionatul Naţional de iarnă pentru seniori şi tineret, organizat la București. De asemenea, Narcis Mihăilă a fost selecționat în echipa națională pentru Campionatele Balcanice din Turcia!

REȘIȚA – Formația pregătită de Flavius Stoican a câștigat vineri, 2 februarie, cu scorul de 3-1, amicalul cu Jiul Petroșani, ultimul înainte de plecarea echipei în cantonamentul din Antalya (Turcia)! Dolghi și Napoleone au marcat în prima repriză pentru Reșița, iar la ultimele faze ale jocului Gomboş a înscris al treilea gol al rossonerilor!

REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat miercuri, 31 ianuarie, al doilea amical din această perioadă, iar antrenorul Flavius Stoican este mulțumit de faptul că echipa sa marchează și nu primește gol! Rossonerii s-au impus cu scorul de 4-0 cu CS Timișul Șag, formație ce evoluează în Liga a IV-a Timiș, grație reușitelor lui Drăghiceanu, Burlacu, Cristea și Mediop!

REȘIȚA – CSM Reșița va juca pe 3 februarie, cu CSO Teutonii Ghimbav, în Sala Polivalentă, în prima etapă a play-off-ului de promovare al Diviziei A! Ca și o primă părere, antrenorul Bahan le consideră favorite pe Odorheiu Secuiesc și CSM Alexandria, dar nu trebuie neglijate nici alte formații cu care Reșița s-a mai întâlnit și în sezonul trecut!