CARANSEBEȘ. Anunț Publicare Posturi Vacante privind ocuparea prin concurs/interviu a următorului post contractual de execuție:
CARANSEBEȘ. Anunț Publicare Posturi Vacante privind ocuparea prin concurs/interviu a următorului post contractual de execuție:
REȘIȚA – Amina Rusu din Timișoara s-a clasat pe primul loc la concursul național de poezie. Ea a fost urmată de Răzvan Fugaciu din Alba Iulia și Vasi Prode din Sibiu. Aceștia sunt cei trei câștigători ai ediției 2023 a Concursului Național de Poezie „Ion Chichere”, premiați în cadrul festivității găzduite de Palatul Cultural!
CARANSEBEȘ – E semnalul de alarmă tras recent de de managerul unității, Adrian Dumbravă, mai ales că, spre exemplu, recent, spitalul a rămas cu un cardiolog în minus, iar Cardiologia e una din secțiile cu cea mai mare adresabilitate din spital. Lipsa cadrelor medicale se resimte însă și pe alte secții!
REȘIȚA – … pe 8 octombrie, pe Dealul Ciorii, în cadrul concursului XCO Reșița Mountain Bike Race. Este invitația pe care organizatorii, Asociația Bike Attack (ABA) și Clubul Sportiv BA, o adresează iubitorilor ciclismului de a se înscrie la concursul deschis participanților de toate vârstele!
CARAȘ-SEVERIN. Anunțurile privind ocuparea prin concurs/interviu a următoarelor posturi contractuale de execuție: