CARAȘ-SEVERIN – Cireașa de pe tort a fost amenda pe care a primit-o un biciclist surprins circulând băut prin Caransebeș!
LUPAC – AFC Voința Lupac a terminat la egalitate, scor 2-2, partida din deplasare cu FCU 1948 Craiova Club SA 2, în etapa a II-a a play-out-ului Seriei a VII-a, din Liga 3!
REȘIȚA – Secția de karate WUKF, coordonată de sensei Zoltan Lipan, a participat la Campionatul National de copii pâna în 13 ani cu un lot de cinci sportivi și a reușit să cucerească trei medalii! Competiția s-a desfasurat la Mediaș, timp de două zile (6-7 aprilie), cu 667 de sportivi legitimați la 54 de cluburi!
CARAȘ-SEVERIN – Cel puțin asta a fost concluzia după două ședințe în care aleșii județului abia au reușit să voteze cei doi reprezentanți pentru constituirea Asociației Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița, necesară pentru promovarea în prima ligă!
REȘIȚA – În toată acestă perioadă, șoferilor li se recomandă folosirea variantelor G.A. Petculescu și prin ocolirea porțiunii închise!
REȘIȚA – Acestea fac parte din structura unuia dintre cele două poduri de acces către zona Mociur-Turnate!
BERZASCA – Un autoturism a fost cuprins de incendiu în această dimineață, pe DN 57, în satul Cozla, comuna Berzasca, pompierii fiind chemați să intervină undeva în jurul orei 9.20. Din nefericire, autovehiculul a ars în totalitate!
REȘIȚA. În vederea montării unui hidrant la stația Peco Moniom, se va sista furnizarea apei potabile astăzi, 08.04.2024, de la ora 10:00-13:00. Vor fi afectaţi consumatorii din Cartierul Moniom, firma Lauer și Registru Auto Român!
CARANSEBEȘ – 400 de mii de lei vor fi investiți în refacerea a două secții și într-un sistem informatic nou, banii provenind din contractele încheiate de spital cu Casa de Sănătate!
