CARANSEBEȘ – S-a întâmplat vineri, la un festival al vânătorilor, găzduit de Parcul Teiuș, prilej numai bun pentru politicienii județului să ia pulsul alegătorilor, la un ceaun și o muzică populară!
REȘIȚA – Ar putea fi pentru locuitorii blocului nr. 20 de Bd. Republicii din Reşiţa. Cel puţin aceştia sigur îşi doresc asta, după ce primul constructor s-a apucat de anveloparea blocului la finele lui 2021 şi apoi a lăsat baltă şi blocul, şi oamenii care locuiesc în el!
CARAȘ-SEVERIN – Este vizat lotul 6, Poarta-Caransebeș, documentația nefiind pe placul unui grup de firme spaniole. Potrivit constructorilor spanioli, mai multe planșe necesare lucrărilor la tunelurile vechi Feneș și Tâmpa și la două tuneluri noi, numite Poarta II și Poarta III, sunt doar într-un format care nu le este de folos celor care participă la licitație (PDF, nu AutoCAD cum ar trebui)!
REȘIȚA – În urma victoriei cu 3-2 în fața Concordiei lui Lincar, Tamaș și Torje, antrenorul Flavius Stoican a bifat și primul succes de când o pregătește pe CSM Reșița!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 23 septembrie, cu scorul de 3-2, partida cu CS Concordia Chiajna, din etapa a VII-a a Ligii 2! Dacă în minutul 90 scorul era de 1-2, la finalul prelungirilor tabela arăta 3-2 pentru rosso-neri. Pe lângă cele trei puncte câștigate de Reșița, antrenorul Flavius Stoican a bifat și primul succes de când este pe banca formației din Valea Domanului!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre DJ 608 Plugova (DN 6) Globurău-Costiș-Borugi-Cornereva-Ohabița-Rusca (DN 6), în cazul căruia lucrările au fost deblocate de aleșii județului!
REȘIȚA. Evenimentul care se desfășoară în perioada 22-24 septembrie are loc în cadrul proiectului Rural Karst derulat de Asociația Speologică Exploratorii (ASE). Proiect al cărui scop este mai degrabă educațional întrucât, conform responsabilului de comunicare Sofia Gâlceavă, în final se dorește dezvoltarea de softuri educaționale pentru elevi!
CARAŞ-SEVERIN – Ambulanţa pentru Monumente Banat a intervenit de curând în comuna Grădinari pentru salvarea unui simbol al Banatului Montan: Turnul de pe Deal!
CARAȘ-SEVERIN – Cei care-și doresc să participe ca voluntari, alături de trupele profesioniste de pompieri salvatori, au șansa înscrierii până în 6 octombrie. Este vorba despre o nouă etapă de recrutare a cetățenilor interesați să devină voluntari în cadrul programului „Salvator din pasiune“!