REȘIȚA – Peste 400 de înotători s-au întrecut sâmbătă, 9 noiembrie, la Cupa Banatul, competiție ce a fost organizată la Complexului Municipal de Sport și Sănătate „Ioan Schuster”. Sportivii reșițeni au reușit să câștige un număr impresionant de medalii, dintre care 5 au fost de aur, 9 de argint și 3 de bronz!
ADVERTORIAL. Leon Dănăilă, renumitul neurochirurg, ajuns la vârsta de 91 de ani, îi îndeamnă pe români să-l voteze la alegerile prezidențiale pe candidatul PNL, Nicolae Ciucă, pentru că, din punctul său de vedere, acesta întrunește criteriile de onestitate, competență și experiență necesare pentru a conduce țara pe un drum democratic și prosper.
REȘIȚA – Achiziționate la pachet cu 5,5 ha de teren și un buncăr, Vila Veche și Vila Roșie vor fi renovate și incluse într-un circuit turistic!
REȘIȚA – Luni, în fața Prefecturii, zeci de angajați ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Caraș-Severin s-au adunat pentru a protesta împotriva inechităților salariale care persistă în acest domeniu!
CARANSEBEȘ – Investiția care se va realiza prin Programul „Anghel Saligny“ are de câteva zile și documentația și indicatorii tehnico-economici aprobați!
CARAŞ-SEVERIN – În deplasările lor prin ţară, activiştii de mediu de la WWF România au poposit şi în Banatul de Munte, unde l-au întâlnit pe Nistor, un mic fermier pentru care munca şi pământul reprezintă totul!
CARAȘ-SEVERIN – Liderul Ligii a IV-a s-a desprins în fruntea clasamentului, formația coordonată de Cristian Șodâncă trecând cu 1-0 și de ACS Minerul Dognecea, în etapa a XI-a!
REȘIȚA – Banat Team, echipa formată din Reșița Locomotives și Timișoara 89ers, a învins sâmbătă, 9 noiembrie, cu scorul de 62-24, pe Bucharest Titans, în semifinala Campionatului Național de Fotbal American!
CARANSEBEȘ – Voleibalistele pregătite de prof. Laura Andrei au trecut la mare luptă, 3-2, de CSU Oradea, echipă care în sezonul trecut juca barajul de promovare în prima ligă!
REȘIȚA – Șeful administrativului reșițean a făcut remarca după ce întregul traseu al tramvaiului a trecut cu brio testul trecerii primei garnituri!
