CARAȘ-SEVERIN – România trece oficial la ora de vară. În noaptea dintre 29 și 30 martie, ceasurile vor fi setate înainte cu o oră, astfel că ora 3:00 va deveni ora 4:00, ceea ce înseamnă că vom dormi cu o oră mai puțin!
REȘIȚA – Muzeul Banatului Montan din Reșița, în parteneriat cu Muzeul Județean Satu Mare, organizează în perioada 2-28 aprilie 2025 o expoziție foto-documentară! „Fericiții Episcopi Martiri Greco-Catolici Români“ este un eveniment dedicat celor șapte mărturisitori ai credinței românești: Valeriu Traian Frențiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie și Tit Liviu Chinezu!
CARAŞ-SEVERIN – Școlile speciale din subordinea Consiliului Județean primesc dotări moderne, valorând 3,7 milioane de lei, printr-un proiect cu finanțare prin PNRR, implementat de administrația județeană!
REȘIȚA – Micii gimnaști reșițeni au participat recent la Cupa „Primăverii”, de la Arad, unde s-au întrecut cu alți sportivi în cadrul unui concurs amical, înainte de competițiile naționale!
REȘIȚA – Primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru modernizarea cartierului Micro 4. Proiectul, în valoare totală de 52.839.942 lei, va fi realizat în proporție de 98% din fonduri europene, contribuția Primăriei Reșița fiind de doar 2%!
REȘIȚA – Este îndemnul unui reșițean care a filmat cel mai recent acoperiș căzut de pe un bloc din municipiu. Vorbim astăzi despre un incident produs pe strada Ineu, care face legătura între Bulevardul Republicii și Parcul Copilului (fost Siderurgistului), din cartierul reșițean Govândari!
REȘIȚA – Astăzi, dis-de-dimineață, o echipă de muncitori de la Primăria Reșița a început lucrările la banca din granit unde o să fie amplasată statuia lui Constantin Lucaci, renumitul sculptor care a creat simbolul orașului – Fântâna Cinetică din Centrul Civic!
ADVERTORIAL. Nursmed aduce speranță și confort direct în casele pacienților. Cu o echipă dedicată și servicii medicale de înaltă calitate, echipa Nursmed nu este doar o companie de îngrijiri la domiciliu – este un sprijin real, un strop de alinare pentru cei care au nevoie.
REȘIȚA – Tânăra generație de dansatori de la clubul Mystic din Reșița a obținut rezultate foarte bune la Cupa „Dance with attitude”, desfășurată la Cluj-Napoca!
