CARANSEBEŞ – E una din concluziile primarului Felix Borcean când vine vorba despre întîrzierile la proiectele antamate de la nivel central de CNI sau ANL. Ne referim la creșa din Racovița, bazinul din Teiuș sau blocul ANL de la Jupa, trei proiecte mari la care constructorii au fost desemnați direct de la București, fără vreo implicare a municipalității caransebeșene. Toate trei proiectele cu întârzieri mari!
IABLANIȚA – Este vorba despre un caransebeșean de 37 de ani care s-a ales cu dosar penal pentru două fapte penale, după ce a fost tras pe dreapta de cei de la Rutieră. Cele două fapte penale pentru care este cercetat sunt conducerea fără permis și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție!
CARAȘ-SEVERIN – După ce vechiul elicopter IGAV de la Caransebeș a fost scos din uz, altul nou urmează să-i ia locul!
CARAŞ-SEVERIN – Biroul Politic Județean al Filialei PNL Caraș-Severin, întrunit astăzi în ședință statutară, a stabilit cu unanimitate de voturi, încă doi candidați la funcțiile de primar!
CARAȘ-SEVERIN. Pe fondul analizei efectuate de către conducerea societății cu privire la situația locurilor vacante și necesitatea ocupării acestora, Directorul General al SC AQUACARAȘ SA emite în data de 08.02.2024, Decizia cu nr. 140 din 08.02.2024. Urmare a dispozițiilor prezentei Decizii publicăm anunțul privind ocuparea prin concurs/interviu a următoarelor posturi contractuale de execuție:
CARANSEBEȘ – E concluzia primarului Felix Borcean, după ce a văzut în teren stadiul lucrărilor de introducere a rețelelor de apă și canalizare în diferite zone ale municipului!
CARANSEBEȘ – Directorul sportiv al liderului Ligii a IV-a Caraș-Severin recunoaște superioritatea seriei din Timiș, care va da adversara Carașului la barajul de promovare în Liga 3. Chiar și așa, Neghină spune că în cazul în care echipa din Balta Sărată ajunge la baraj își joacă șansele!
CARANSEBEȘ – S-a votat azi și bugetul Caransebeșului, unul de peste 103 milioane de lei. Chiar dacă au existat și câteva ședinte premergătoare, în care s-a încercat ca propunerile de investiții venite din partea aleșilor locali să fie cuprinse, pe ultima sută de metri atât liberalii, cât și pemepistul Aurel Păsat au venit cu noi amendamente la buget, asta ca urmare a unei înțelegeri între liberali și cei de la PRO România!
CARANSEBEȘ – Mai ales că, zilele trecute, consilierii locali au aprobat regulamentul privind organizarea Târgului de Primăvară, ediția 2024, în organizarea Serviciului Public „Piața Gugulanilor”!
CARAȘ-SEVERIN – Federația Română de Fotbal a stabilit, prin tragere la sorți, duelurile din barajul de promovare în Liga 3, ediția 2024/25. Jocurile rezultate se desfăşoară în sistem eliminatoriu, tur – retur, în data de 16 iunie 2024, ora 18:00, respectiv 23 iunie 2024, ora 17:30!
