CARANSEBEȘ – Sportivii de la Energetica Caransebeș – CSM Caransebeș au reușit să câștige cinci medalii la Turneului Internaţional de Judo „Cupa Drobeta”, dotat cu Trofeul „Mirela Livia Vasilan”. La acest concurs au participat aproximativ 350 de sportivi, de la 48 de cluburi din România, Moldova, Ucraina şi Bulgaria!
CARANSEBEȘ – Este vorba de doi bărbați care, zilele trecute, au pătruns în incinta lăcașului de cult și au furat cutia unde enoriașii făceau donații pentru biserică!
VEST – Costume populare vechi sunt prezentate publicului în cadrul unei colaborări expoziționale!
CARANSEBEȘ – Cât mai rezistă în picioare Comunitatea de Avere (fostul IFET, Muzeu, Arhive Naționale) din Caransebeș, ne întrebam acum aproape un an, după ce din imobil picau bucăți din cauza degradării în care a ajuns. Iată că la început de an înregistrăm un episod aproape identic, cu alte cărămizi desprinse din bătrâna clădire de lângă Parcul Dragalina, în urma vântului puternic care a suflat în aceste zile prin Caransebeș!
CARANSEBEȘ – Asta vor avea locuitorii cartierului caransebeșean în acest an, în zonă fiind prevăzute lucrări de amploare, după cum a precizat primarul Felix Borcean la o întâlnire cu cetățenii din cartier!
CARANSEBEȘ – O terasă de pe Dâlma din Piața Gugulanilor, cunoscută pentru „micii de Deva”, a ars aseară, incendiul fiind anunțat la 112 în jurul orei 21.30!
CARANSEBEȘ – Este vorba de Grădinița PP4 din cartierul Țiglărie, de pe Aleea Grădiniței, pentru a cărei renovare energetică municipalitatea pune jos 4,6 milioane de lei, bani din PNRR. Cinci constructori s-au arătat interesați până la termenul limită de depunere a ofertelor de lucrări la grădiniță, toți din zona Banatului!
CARANSEBEŞ – Primarul Felix Borcean a semnat joi contractele cu firma NEW RPC 21, care se va ocupa de reabilitarea energetică a blocului 2 – strada Efrem Zăcan, blocului 11, scara A – strada Cazărmii, blocului 1, scările A și B – strada Mihail Halici și blocurilor G2 și G3 din cartierul Balta Sărată!
CARAȘ-SEVERIN – Așa a debutat paleta infracțională a zilei de joi, 11 ianuarie. Nu lipsesc nici alcoolul la volan, nici condusul unui vehicul neînmatriculat!
CARAȘ-SEVERIN – Deși spune că „nu totul este despre putere“, pentru plecarea sa din PNL vicele dă vina pe senatorul Marcel Vela, „care nu mi-a oferit nimic“! În schimb, a descoperit echipa PSD!
