CARANSEBEȘ – Sub genericul „Magica Balta pedalează”, duminică, de la ora 10, echipa Kinder Hilfe organizează o ieșire cu bicicletele, dedicată tuturor, pentru sănătate și independență!
CARANSEBEȘ – Aflat în ultimele zile la conducerea spitalului din Caransebeș, managerul demisionar Adrian Dumbravă a prezentat alte secții reabilitate cu fonduri din bugetul unității spitalicești. Și nu puține, după cum a precizat Dumbravă, ceea ce a făcut ca la ORL și Dermato-Venerologie condițiile, care nu erau chiar proaste nici înainte, să fie acum excelente!
CARAȘ-SEVERIN – Asta spune deputatul Silviu Hurduzeu, cu prilejul încheierii cursurilor anului școlar!
CARANSEBEȘ – Este vorba de cel din zona Nord (Țiglărie), recent finalizat în urma unei investiții a municipalității din fonduri de la bugetul local!
CARAȘ-SEVERIN – Returul barajului de promovare în Liga 3 a fost doar o formalitate pentru campioana din Timiș, care i-a zdrobit pe gugulani cu 7-0, după ce Timișul Șag s-a impus și în urmă cu o săptămână, la Caransebeș, cu 5-1!
CARANSEBEȘ – Autovehiculul era neînmatriculat în circulație, în urma accidentului trei persoane fiind rănite ușor!
CARANSEBEȘ – Primăria a achiziționat prin licitație pe SEAP, cu fonduri de la bugetul local, o autogunoieră modernă care va intra în administrarea operatorului de salubritate Transal Urbis!
CARAȘ-SEVERIN – Este ceea ce încearcă să facă un nou demers legislativ reparator pentru cei rămași fără case în vremuri de tristă amintire, după cum spune deputatul liberal Dumitru Rujan!
CARANSEBEȘ – Este momentul să ne îndreptăm gândurile și rugăciunile către cei care au căzut pe câmpurile de luptă, dar și către familiile lor, care au suferit pierderea celor dragi. Glorie eternă eroilor neamului nostru și recunoștință veșnică pentru sacrificiul lor!
CARANSEBEȘ – Primul mijloc de transport din cele patru achiziționate prin PNRR urmează să ajungă în aceste zile la Caransebeș!
