REȘIȚA – „Blocul a ieșit și arată mortal!“, spune șeful județului despre ceea ce era, până în iarna 2018-2019, un schelet imobiliar neterminat, care ani buni a umbrit, dinspre Centru, Valea Domanului!
REȘIȚA – Ar putea fi pentru locuitorii blocului nr. 20 de Bd. Republicii din Reşiţa. Cel puţin aceştia sigur îşi doresc asta, după ce primul constructor s-a apucat de anveloparea blocului la finele lui 2021 şi apoi a lăsat baltă şi blocul, şi oamenii care locuiesc în el!
REȘIȚA – Lucrarea intitulată astfel a fost finalizată recent de Marian Truțulescu, fiind realizată pe lateralul blocului cu patru etaje, aflat la intersecția străzii Făgărașului cu Calea Caransebeșului!
REȘIȚA – Primăria bagă mâna mai adânc în buzunar, după ce constructorul a lăsat baltă lucrarea!
REŞIŢA – Pentru construcţia în cartierul Moroasa a celor 12 apartamente destinate specialiştilor din sănătate şi educaţie, investiţia se ridică la peste 900.000 de euro fără TVA!
REȘIȚA – Un apartament de la etajul al III-lea al unui bloc de locuințe de pe Aleea Tineretului din Reșița a fost cuprins, în această dimineață, de un incendiu!
ADVERTORIAL. Bine te-am regăsit! Continuăm să te informăm constant despre progresul lucrărilor și munca echipelor din șantier!
REŞIŢA – După căldura toropitoare care aproape topea acoperişurile, în această după-amiază o rafală de vânt a smuls bucăţi din acoperişul Blocului 4 de pe Aleea Mărghitaş din Reşiţa. La faţa locului au intervenit pompierii reşiţeni. Din fericire, nu sunt victime!
CARANSEBEȘ – Subsolurile de bloc, unele inundate, sunt necazul multora dintre caransebeșenii care locuiesc în aceste imobile. Pe lângă șobolani, umezeală și mirosuri, în subsolurile de bloc țânțarii găsesc un mediu propice!
