CARANSEBEȘ – În ultimele zile, a circulat în spațiul public informația că cei de la AquaCaraș, pentru a-și eficientiza activitatea, ar vrea să taxeze apa de la fântânile publice pentru că se scurge în rețeaua de canalizare. Noua găselniță a operatorului de apă și canal a ajuns și la urechile primarului Felix Borcean, căruia nu i-a picat prea bine ideea ca municipiul să plătească pentru apa de la fântânile publice care se scurge în canalizare!
CARANSEBEȘ – Declarația directorului general AquaCaraș vine în contextul în care operatorul de apă și canalizare își reînnoiește parcul de utilaje. Pentru a nu se mai înregistra situații hilare, Gheorghe Filipescu a anunțat că, în luna august, în Caraș-Severin vor ajunge 86 de utilaje care vor fi distribuite unităților AquaCaraș. Totul prin fonduri europene în valoare de 7,5 milioane de euro!
REȘIȚA. La solicitarea SC IPD IMPEX SRL în vederea racordării rețelei de hidranți la Colegiul Economic al Banatului Montan Reșița, se va sista furnizarea apei potabile în data de 21.07.2021, între orele 09:00-14:00. Vor fi afectaţi consumatorii de pe str. Progresului Bl 1 și Bl 3, str. Dalilor Bl 4 și Bl 5 și Colegiul Economic al Banatului Montan Reșița.
BĂILE HERCULANE. În vederea eliminării unei avarii apărute la rețeaua de apă pe strada Trandafirilor, se va opri furnizarea apei potabile azi 19.07.2021, de la ora 12:30 la 15:30.
Vor fi afectaţi consumatorii de pe str. Trandafirilor (zona Trandafirul Galben până la Gară, inclusiv)!
CARAŞ-SEVERIN – În această lună, operatorul de apă scoate la licitaţie lucrări de 40 de milioane de euro, pentru aducţiune nouă, conductă nouă de ceramică cu garanţie 100 de ani, lucrări ce trebuie făcute înainte de începerea celor pentru tramvai!
OȚELU ROȘU. În vederea eliminării unei avarii apă apărute pe str. Pescarilor, se va sista furnizarea apei potabile în Oțelu Roșu, in data de 14 Iulie 2021, de la ora 09:00 la ora 13:00 și vor fi afectate străzile Pescarilor și Digului!
ORAVIŢA – La Oraviţa, din dorinţa de a rezolva amiabil problemele în judeţ, preşedintele CJ, Romeo Dunca, s-a aflat şi în postura de mediator între consilierii locali şi directorul AquaCaraş!
ADVERTORIAL. Pe fondul analizei efectuate de către conducerea societății cu privire la situația posturilor vacante și necesitatea ocupării acestora, Directorul General al SC AQUACARAȘ SA emite în data de 06.07.2021 Decizia cu nr. 902 /06.07.2021 privind ocuparea prin concurs/ interviu a următoarelor posturi contractuale de execuție:
REȘIȚA. În vederea dezafectării conductei vechi din centrul civic, se va opri furnizarea apei potabile în data de 08.07.2021, între orele: 12:00-15:00. Vor fi afectaţi consumatorii din fosta Clădire IPJ și Magazin Nera Center!
CARANSEBEŞ – Vorbim de asfaltarea străzii greu încercate în acest an, după ce tăvălăgul AquaCaraș a trecut peste ea pentru introducerea canalizării!
