REȘIȚA – E vorba despre proiectele de eficiență energetică a blocurilor cu 10 etaje din zona centrală a Reșiței, depuse la ADR Vest pentru finanțare!
CARANSEBEȘ – Primăria Caransebeș a depus la ADR Vest o serie de proiecte de reabilitare energetică a mai multor blocuri de pe 13 străzi din municipiu. Blocurile vizate în această nouă etapă, după cea derulată recent prin PNRR, sunt de pe străzile Aleea Bujorului, C.D. Loga, Ardealului, Ștefan Herce, Luță Ioviță, Pavel Chinezu, Aleea Rapsodiei, Splai Sebeș, Aleea Trandafirilor, Țarinei, Cazărmii, Racoviței sau Balta Sărată!
CARAȘ-SEVERIN – Nu mai puțin de 36 de milioane urmează să fie obținute, din bani europeni, pentru DJ 684. Adică pentru „spălarea“ unuia dintre drumurile rușinii Banatului de Munte, unde la ei era drum, iar la noi pădure. Iar marți, 30 septembrie, documentația urmează să fie încărcată pentru obținerea finanțării!
REȘIȚA – Primăria municipiului a depus spre finanțare la ADR Vest un nou proiect de infrastructură rutieră, cu o valoare totală de 55.487.276 lei, a anunțat primarul Ioan Popa. Este vorba despre realizarea unei legături rutiere între DN 58 și zona industrială din Valea Țerovei, prin amenajarea unui drum nou, cu o lungime de 4,735 kilometri, trasat pe structura unui vechi drum agricol!
REȘIȚA – Moment istoric pentru Reșița! Așa au caracterizat cei de la ADR Vest contractul de finanțare semnat, astăzi, 26 septembrie, pentru această investiție, prin Programul Regional Vest 2021–2027. Proiectul, în valoare totală de 8,6 milioane de euro, beneficiază de o finanțare nerambursabilă de 6,7 milioane de euro!
REȘIȚA – Universitatea ”Babeș-Bolyai” își deschide porțile noului an universitar la Reșița cu o infrastructură educațională complet modernizată, oferind studenților condiții de învățare și practică la nivel european!
CARAŞ-SEVERIN – Peste 230 de milioane de euro au fost investite în ultimul deceniu în sistemul educațional din Regiunea Vest, prin programele gestionate de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest). În total, 150 de școli, grădinițe și creșe au fost modernizate în județele Caraș-Severin, Arad, Hunedoara și Timiș, iar peste 33.000 de copii beneficiază astăzi de condiții moderne de învățare!
REȘIȚA – Proiectul celor 5 km ai legăturii rutiere dintre DN58 și Valea Țerovei, destinată cu precădere traficului foarte greu, pregătit de finanțare!
CARANSEBEŞ – Cartierul Nord al Caransebeșului va fi modernizat cu fonduri din Programul Regional Vest 2021-2027!
REŞIŢA – Anul școlar 2025-2026 începe cu vești bune pentru elevii celei mai mari școli gimnaziale din municipiul Reșița. Toate cele patru corpuri de clădire ale Școlii Gimnaziale Nr.7, au trecut printr-un amplu proces de renovare, spun cei de la ADR Vest!
