CARAȘ-SEVERIN – 12 care au sărit calul, depășind limita de viteză cu peste 50 sau chiar 70 de km/h, au încasat și o amendă groasă, și au rămas și fără permis, fiindu-le suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice!
CARAŞ-SEVERIN – Cauzele sunt complexe, iar vina pleacă, în primul rând, de la muncitorul în construcții. Urmează șefii și conducătorii locului de muncă. Și cum construcțiile constituie sectorul de activitate cu pondere majoră în numărul total de accidentați în muncă, o campanie pe această linie este derulată de inspectorii ITM până în 9 decembrie!
CARAȘ-SEVERIN – Weekend plin pentru salvatorii montani cărășeni, mai ales că în zonele montane vremea bună a adus sute de practicanți ai sporturilor de iarnă. Din păcate, unii dintre aceștia au avut nevoie de intervenția salvamontiștilor. Iar într-un caz chiar de cea a elicopterului SMURD de la Punctul de Operare Aero-Medicală Caransebeș!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă numărul accidentelor a scăzut anul trecut, viteza a continuat să rămână principala cauză de producere a acestora, ca și în anul precedent!
CARAŞ-SEVERIN – Peste 50 de conducători auto au fost testați cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 11.000 de lei!
CARAȘ-SEVERIN – Este tristul bilanț al celor 11 posibile accidente de muncă produse în luna decembrie 2023, într-o lună cu doar 18 zile lucrătoare…
CARAȘ-SEVERIN – Adică undeva la 42% din cele peste 33.000 de contravenții rutiere constatate în 8 luni. De altfel, totalul faptelor de această natură a crescut cu aproape 6.000 față de anul trecut!
CARAȘ-SEVERIN – Este rezultatul deloc neglijabil al primelor 8 luni de circulație rutieră pe arterele din județul nostru. În pofida cifrelor dureroase, îmbucurător este însă că numărul accidentelor rutiere produse în primele 8 luni ale acestui an, în județ, a scăzut cu aproape 10 procente!
CARAȘ-SEVERIN – Toate acestea sunt luate în vizor în cadrul unei acțiuni menite să limiteze numărul de accidente rutiere și consecințele acestora. Aceasta este derulată de polițiștii rutieri cărășeni în cadrul Proiectului ROADPOL – Safety Days, în perioada 16-22 septembrie!
CARAŞ-SEVERIN – În perioada ianuarie – august, au fost cu 56% mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut!