Vineri, debutează pe Muntele Mic o tabără de schi pentru copii, care va ajunge la final pe 23 decembrie. Coco Galescu şi Clubul Montan Caransebeş organizează pe Muntele Mic tabăra de schi pentru copii cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani. Aceasta se adresează atât începătorilor cât şi avansaţilor.
„De la an la an, numărul copiilor care solicită această tabăra este tot mai mare. Ne bucurăm că se simt foarte bine în preajma noastră iar noi ne străduim să-i învăţăm cât mai multe lucruri bune“, spune Răzvan Ioaniţescu, unul dintre instructorii de schi.
Coco Galescu spune că încearcă să imprime copiilor o gândire activă, sănătoasă, bazată pe încredere în forţele proprii, pe spirit de echipă şi pe fair-play. Concursul de la final este menit a aduce multă bucurie în rândul câştigătorilor, dar şi experienţa competiţională pentru cei care n-au şansa să urce pe podium.
„Fiecare copil trebuie să plece din această tabăra mai încrezător, mai hotărât, mai bun decât a venit“, spune alpinistul care a reuşit să schieze chiar la Polul Nord. Jocurile şi distracţia nu vor lipsi din această tabără. Copiii vor mai lucra şi cu Dani Brăteanu, alpinist alături de care Coco a cucerit faimosul vârf Materhorn din Elveţia. La final copiii primesc diplome şi CD-uri cu poze din tabără.
Cristian Franţ
[email protected]
