În perioada 1 martie-2 mai a.c., Asociaţia nonguvernamentală Bike Attack din municipiul nostru, va organiza o tabără de lucru ce va avea loc la Anina. Conform preşedintelui asociaţiei, Claudiu Jivan, aceasta este o tabără la care participă în principal membrii Bike Attack dar nu numai, dorindu-se, ca rezultat al acestei activităţi, construirea în cadrul Centrului de Educaţie Ecologică de la Anina, a unei săli de mese şi a unui pod cu fân pentru dormit. Prin acest proiect, cu titlul „Tabăra de lucru 2010“, se mai doreşte amenajarea şi utilarea unei bucătări, dar şi o serie de alte lucrări.
Potrivit aceleiaşi surse, la acest eveniment poate participa orcine doreşte să facă muncă de voluntariat şi să înveţe totodată lucrul de zidire cu cob şi cu diferite unelte. Această metodă de lucru cu cob presupune frământarea şi modelarea unui material de construcţie obţinut dintr-un amestec de pământ lutos, apă, paie şi nisip, fiind totodată o metodă mai ieftină şi ecologică, deoarece acest material este netoxic, biodegradabil, dar şi uşor de procurat din natură.
Lavinia Predescu