Caraş-Severin, Romania

Conform Clarei Isac, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică din Caraş-Severin, în ultima săptămână au necesitat internare, pentru afecţiuni precum virozele respiratorii sau pneumoniile, un număr de 143 de cărăşeni. Dintre aceştia însă, doar doi au vârste de peste 15 ani, restul fiind copii de la 0 la 14 ani.

„Nu s-au întâmpinat probleme la secţia pediatrie. Capacitatea secţiei a făcut faţă numărului de internări şi sperăm să fie aşa şi în continuare“, a spus Dumitru Secăşan, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa. În total, 216 cărăşeni au fost diagnosticaţi de medicii de familie cu viroze respiratorii (121 de copii sub 14 ani) şi alţi 201 (127 copii sub 14 ani) cu penumonii.

Cea mai afectată categorie de vârstă a fost cea a copiilor sub patru ani, nu mai puţin de 171 de cazuri din totalul de 417. Pe de altă parte, din 123 de îmbolnăviri la persoanele peste 30 ani, în nici unul dintre cazuri nu a fost nevoie de spitalizare.

Anca Preda