REȘIȚA – Memorialul „IOSIF MĂZĂRAN” are loc sâmbătă, 7 octombrie, pe stadionul de atletism din cadrul Complexului Sportiv „Francisc Vaștag” din Reșița și va fi destinat juniorilor 3, copiilor 1, 2, 3, 4 și spiridușilor!
„Și-au anuntat participarea aproximativ 250 de sportivi de la cluburi din Caransebeș, Lugoj, Gătaia, Deta, Timișoara, Moșnița, Giroc, Deva, Hunedoara, Bârlad, Drăgășani, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Câmpulung Muscel și Reșița. La această competiție fiecare participant va primi la start câte un tricou, iar câștigătorii vor primi medalii (primele 3 locuri), diplome (primii 6) și mici cadouri constând în dulciuri. Față de edițiile anterioare, anul acesta vom avea în premieră și o competiție în proba de marș, pentru atleți Masters (veterani), la care deja si-au anuntat participarea mai multi foști sportivi antrenati în trecut de către antrenorul emerit Iosif Corneliu Măzăran.”, a spus fiul acestuia, antrenorul Octavian Măzăran.
Când vine vorba despre atletismul reșițean, gândul te duce mai mult ca sigur către Iosif Corneliu Măzăran. De numele venerabilului antrenor emerit se leagă marile performanțe ale marșului reșițean, realizate de-a lungul deceniilor. Iosif Corneliu Măzăran, „Pubi” cum îi spuneau apropiații, s-a născut la 22 noiembrie 1941, la Oravița, a absolvit Liceul Sportiv din Timișoara și a urmat cursurile Institutului Național de Educație Fizică și Sport. Și-a început cariera de profesor la Câlnic, apoi la fostul Liceu Nr. 4 din Reșița. În anul 1974 și-a început cariera de antrenor la Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița, iar în anul 2008 s-a pensionat, dar a continuat să activeze în sport, antrenând sportivii de la CS Universitatea Reșița.
În lunga sa carieră de antrenor a obținut cu sportivi ce au reprezentat municipiul de pe Bârzava și România, 464 de medalii și 20 de recorduri naționale, astfel: la Campionatul Național, individual și pe echipe, 148 de medalii de aur, 181 de argint și 135 de bronz. CV-ului reputatului antrenor cuprinde și medalii la Campionatele Mondiale, Europene și Balcanice, dar și prezențe la Jocurile Olimpice.
Iosif Corneliu Măzăran a fost timp de 28 de ani antrenor al loturilor naționale de atletism în probele de marș, maraton și alergare pe șosea. A primit titlul de antrenor emerit în anul 2011, iar în decembrie 2015 a primit titlul de Cetățean de Onoare al Reșiței.
În anul 2017, Iosif Corneliu Măzăran ne-a părăsit, plecând să antreneze și să formeze caractere într-o altă lume, dar a rămas viu în memoria tuturor iubitorilor de sport.
JCS-Ștefan Moraru