CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului crede că acesta va fi efectul advers al blocării unor lucrări pe ”Anghel Saligny”. Lăsate de izbeliște, la reluarea finanțării, multe ar trebui refăcute, pe costuri suplimentare!
Deși premierul ridica ideea blocării finanțării pentru unele proiecte care nu sunt într-un grad foarte avansat de implementare, a renunțat ulterior la idee, în oarecare măsură discuțiile continuând pe această temă.
Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, crede că măsurile de austeritate prefigurate în cazul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny” vor face mai mult rău decât bine: „Se discută despre oprirea unor proiecte aflate în diverse faze de execuție sau de finanțare și am văzut că erau date niște procente. S-a renunțat până în acest moment la acest lucru, pentru că era până la urmă și o chestiune greu de făcut. Vă dau ca exemplu un drum, indiferent, județean, comunal, poți ajunge într-un stadiu de finalizare de, să zicem, 70-80%, să nu ai turnat asfaltul, să nu te încadrezi în acel procent pe care cineva l-ar pune și să rămâi cu drumul doar cu piatra pusă, fără covor asfaltic. Anul următor, când primești finanțarea pentru a turna covor asfaltic, niciun constructor nu vine să-ți toarne covorul asfaltic pe un drum folosit timp de un an de zile, circulat pe el pe piatră, pentru că evident că drumul acela se degradează. Deci va trebui refăcut din nou și adus în faza finală pentru turnare de covor asfaltic. Ori acolo evident că vor apărea niște costuri suplimentare. Cine va plăti acele costuri?“
Șeful județului a subliniat că nu crede că soluția Guvernului este viabilă, fiind de părere că e necesară prioritizarea proiectelor, în funcție de necesitatea și importanța lor comunitară: „Nu cred într-o abordare de acest gen, procentuală, punem atâta procentul, fie că ne referim la drumuri, fie că ne referim la apă sau la canalizare, pentru că sunt lucruri diferite. Se va face o analiză la nivelul fiecărui județ. Eu vreau și îmi doresc să existe înțelepciune la nivelul Guvernului României și prim-ministrul să nu aplice astfel de soluții pentru că, vă spun, vom rămâne cu proiecte care vor avea nevoie de finanțare suplimentară. Ori, ținând cont și de constrângerile bugetare, care la un moment dat se vor transfera și către unitățile administrativ-teritoriale, mi-e greu să cred că vor exista resurse financiare la nivelul UAT-urilor, pentru a putea compensa oprirea acestor lucrări. Ideal ar fi – sigur, dacă nu sunt bani suficienți în acest an pentru a continua toate finanțările pe proiectele pe Anghel Saligny – să se facă totuși o analiză, nu ținând cont de procente de finalizare sau de finanțare, ținând cont de lucrarea efectivă și ce lucrări se mai presupune în acest an, cât de necesare sunt, cât de importante sunt, pentru a nu se degrada investiția până în acest moment.“
JCS-A.M.