CARAȘ-SEVERIN – Din cele aproape 10,5 milioane de apeluri din 2023, cele inițiate în județul nostru au reprezentat sub 1%!
Duminică, 11 februarie, a fost sărbătorită Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112, prilej cu care Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) ne-a reamintit că în acest an se împlinesc 20 de ani de când numerele de urgență 955, 961 și 981 au fost înlocuite de numărul unic 112, răstimp în care au fost preluate, la nivel național, peste 300 de milioane de apeluri. Operaționalizat în 2004, Sistemul național unic pentru apeluri de urgență (SNUAU) s-a dovedit o modalitate simplă, eficientă și rapidă pentru alertarea serviciilor de urgență, precizează STS, într-un comunicat de presă. Din cele aproape 10,5 mil. de apeluri preluate în 2023, 54% au reprezentat urgențe care au necesitat intervenția instituțiilor specializate: Ambulanță, Poliție, ISU-SMURD, Jandarmerie sau Salvamont. De remarcat este faptul că, pe parcursul celor 20 de ani, numărul apelurilor non-urgențe a scăzut, de la peste 90% în 2004, la sub 50% în 2023.
Cu 93.941 apeluri efectuate în 2023 către 112, județul Caraș-Severin s-a situat pe ultimul loc în clasamentul național, cu o pondere de 0,9% din total. Cele mai multe dintre cazurile semnalate în județ au fost transferate către Ambulanță (39%), iar celelalte, în ordine, către Poliție (22%), ISU-SMURD (19%), Jandarmerie (7%) și către alte agenții (2%). Cum circa 10.000 dintre apelurile cărășenilor nu au fost incluse în nicio categorie, putem presupune că acestea au fost fie apeluri neconfirmate, fie unele abuzive.
La nivel național au fost 2,65 mil. de astfel de apeluri, reprezentând aproximativ un sfert din total! Fără a evidenția sau eticheta aceste cifre, comunicatul STS admite că „apelanții abuzivi au îngreunat activitatea operatorilor și au generat un trafic inutil în centrele de preluare a apelurilor 112“. Un exemplu este cazul unui apelant din județul Argeș, care a sunat fără a avea o urgență de aproape 31.000 de ori în decursul unui an, folosind mai multe numere de telefon. Apelurile au presupus un timp de procesare de peste 500.000 de secunde, adică aproape 5 zile de convorbiri continue. „Este esențial ca populația să conștientizeze că orice apel la 112 care nu este o urgență înseamnă secunde prețioase care se pierd în defavoarea tratării unor urgențe reale, adică pentru a asigura imediat sprijinul pentru cei aflați în nevoie!“, subliniază, în final, comunicatul STS.
JCS-Walter Fleck