Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Fostul sediu al Arhivelor Naționale din Caransebeș, devenit pericol public de ani buni, a fost readus în atenția consilierilor locali!

Chiar dacă denumit greșit de unii Comunitatea de Avere, pentru că adevăratul Palat al Comunității de Avere se află la câțiva metri în apropiere – ne referim la clădirea Formin sau IPEG, cum o știu localnicii -, imobilul care a găzduit ani buni Arhivele Naționale și o întreprindere forestieră de exploatare și transport (IFET) pare al nimănui. Doar pompierii mai intervin din când în când pentru a îndepărta, din acoperișul care stă să cadă, elementele ce pot pune în pericol integritatea corporală a trecătorilor. Asta l-a determinat pe consilierul local Ionel Sabadiș (PSD) să întrebe la ultima ședință ce soluții se pot găsi pentru remedierea acestei probleme.

„În continuare cad cărămizi și țigle de pe clădire și riscă să dea la oameni în cap. Parcul Dragalina e frumos aranjat, lângă el e clădirea care aparținea Comunității de Avere care arată urât de tot, nu e normal să știrbească frumusețea orașului, nici chiar așa, să pice la oameni în cap. Trebuie să existe o posibilitate prin care noi, aici, în Consiliul Local, să cerem celui care răspunde de acea clădire să se conformeze reglementărilor municipiului Caransebeș, cred că e obligația noastră să facem ceva. Îi dăm somație, îi spunem că dacă în termen de… nu face ce i-am cerut, amendă“, a spus Sabadiș. Valentin Dascălu, cel care a tot ridicat problema acestei clădiri în ultimii ani, a venit cu răspunsul: „E simplu, trebuie ca Serviciul de Urbanism să-și intre în atribuțiuni, să aplice Legea 50, să-i dea amenzi până ajungem la valoarea clădirii și atunci trebuie s-o trecem în patrimoniul municipiului, e singura cale de a scăpa de acea problemă”.

Fostul sediu al Arhivelor Naționale, aflat la un moment dat în proprietatea entității juridice Comunitatea de Avere, acum neștiindu-se prea bine cine-l deține, nu este singurul imobil din zona centrală aflat într-o stare deplorabilă. Așa cum aminteam, la câțiva metri mai încolo se află fostul Palat al Comunității de Avere, unde își au sediul închiriat chiar cei de la PSD. Construit în anul 1901 în stil baroc vienez, imobilul este deținut de un om de afaceri din Caransebeș, Vasile Albulescu, stabilit în Timișoara, care în urmă cu câțiva ani a renovat cu milioane bune de euro Palatul Suter din București, pe care l-a transformat într-unul din cele mai luxoase hoteluri din Capitală. Și, totuși, de pe fostul IPEG tencuiala pică.

Câțiva metri mai încolo, un alt om de afaceri, Ion Bejeriță, surprins recent în București la volanul unui Rolls-Royce de 300.000 de euro, deține un spațiu la etaj, care arată jalnic, adică diametral opus față de imobilul renovat de vizavi, cel al Episcopiei Caransebeșului. Și asta nu de ieri de azi, ci de când l-a achiziționat, cu ani buni în urmă.

Și municipalitatea deține spații care nu fac cinste zonei centrale, probleme fiind și la clădirea Primăriei Caransebeș, fapt recunoscut recent chiar de primarul Felix Borcean: „Și clădirea primăriei a devenit o problemă prin căderile de tencuială de pe la streșini, a și fost delimitată pe o suprafață acolo pentru a feri“. Potrivit edilului, municipalitatea încearcă totuși să reabiliteze clădirea primăriei prin fonduri europene.

JCS-Răzvan Mihalcea