Caraş-Severin, Romania

Banatul Montan, cândva un centru al mineritului şi al siderurgiei, este pe punctul de a pierde unul dintre simbolurile sale. Minele din Anina au fost închise iar istoria lor a fost, la propriu, tăiată şi vândută la fier vechi. Acum se pare că este rândul Moldomin-ului să calce pe aceleaşi urme.

După multe scandaluri, privatizări/neprivatizări/reprivatizări, până la urmă se părea că s-a ajuns la o soluţie, împreună cu firma Conversmin. Minele tot urmau să se închidă, însă la aceste acţiuni urmau să participe şi angajaţii Moldomin.

Pentru Moldova Nouă, un oraş în care şomajul este o adevărată calamitate, existenţa societăţii reprezenta o gură de oxigen. Închiderea minelor probabil va însemna condamnarea oraşului de pe Clisură la o moarte lentă prin sufocare, însă operaţiunile de închidere amânau sfârşitul, măcar pentru o parte dintre foştii angajaţi.

Din păcate, se pare că nu va fi aşa. Conform directorului general al Moldomin, ing. Victor Tiugan, „sunt unele probleme cu cei de la Conversmin. Nu vor să ne încredinţeze şi nouă lucrări şi din acest motiv angajaţii nu au de lucru“.

În momentul în care au debutat întâlnirile cu reprezentanţii Conversmin, directorul tehnic al Moldomin, Iacob Chişărău, spera că s-a rezolvat problema locurilor de muncă şi nu vor mai fi necesare concedieri. Ulterior, la şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor Moldomin, s-a hotărât scoaterea la vânzare a mijloacelor fixe.

Conform directorului general Victor Tiugan „cantităţile de fier vechi vor fi de câteva sute de tone, care se vor valorifica, conform legilor în vigoare, prin licitaţii cu strigare. La şedinţă s-a mai discutat structura organigramei pentru trimestrul IV şi dacă vom căpăta şi semna contractele de închidere de la Conversmin“. După încă o întâlnire (a câta?!?), se spera ca Moldomin să primească lucrările de închidere din subteran de la Suvorov, ceea ce ar fi însemnat 40 de locuri de muncă (lucru foarte important în condiţiile şomajului din Moldova Nouă). Cât despre lucrările de la Varad, acestea urmau să fie scoase la licitaţie.

Însă, acum s-a schimbat… schimbarea. Se pare că cei de la Conversmin nu mai doresc să încredinţeze nici o lucrare de închidere de perimetru subteran societăţii de pe Clisură.

„Până la sfârşitul anului, dacă se întâmplă privatizarea şi nu căpătăm lucrările de închidere în subteran, Moldomin-ul va dispare ca firmă. Sunt unele probleme cu cei de la Conversmin. Nu vor să ne încredinţeze şi nouă lucrări şi din acest motiv angajaţii noştri nu au de lucru. Şi asta cu toate că iniţial discuţiile erau altele, adică noi trebuia să ne ocupăm în mare parte de ele“, ne-a declarat Victor Tiugan. Iar în aceste condiţii, soarta foştilor angajaţi ai societăţii devine şi mai sumbră.

„Asta e, ăsta e jocul pieţei, ăsta e capitalismul, nu avem ce face“, încheie directorul Tiugan. Cât despre oameni, cui îi mai pasă de ei? Sunt doar nişte simple cifre în ochii unora de pe alte meleaguri…

Nina Curiţa