În condiţiile în care PSD-ul a spus răspicat că nici nu concepe o guvernare alături de Uniune, preşedintele acesteia, Marko Bela, a sărit ca ars şi a dezgropat securea războiului, strigând în gura mare că aceasta este discriminare etnică.
Într-adevăr, lui i se pare de neconceput ca, după ce UDMR a fost în toate guvernele postdecembriste, anul acesta să fie „sărită”.
Nu contează că a obţinut un procentaj minuscul, la limita intrării în Parlament. Nu contează că a părăsit toate alianţele din care a făcut parte atunci când acestea au picat de la putere. Nu contează că până la urmă, nici măcar toţi maghiarii nu mai susţin formaţiunea. Contează doar fotoliile ministeriale.
Şi nu în orice condiţii. Marko Bela se vrea partener pe picior de egalitate cu două partide care, împreună, au primit două treimi din numărul voturilor. Altfel…
Altfel? Să ajungem la o guvernare cu sabia lui Damocles deasupra capului? Cu un fel de „zise la to-va-ră-şa!” la UE? Domnul Bela se înşeală, sau nu vrea să vadă realitatea. Da, este într-adevăr discriminare, însă nu etnică, ci politică.
Este preţul plătit pentru prea desele schimbări de tabere, când nici un partid nu putea fi sigur pe sprijinul UDMR în clipa în care pierdea primul loc. Iar dacă înainte Uniunea avea un procentaj care îi permitea să ocupe o poziţie de arbitru, celelalte partide închizând ochii de voie, de nevoie, acum situaţia e complet diferită.
UDMR nu mai reprezintă o forţă, nici măcar pentru înclinarea balanţei politice. Reprezintă doar o grupare trezită la brusca realitate a uninominalului şi care se cramponează de putere agitând stindardul antidiscriminării.
Poate că ar trebui să înţeleagă că în secolul XXI nu mai e loc de nici un fel de discriminare, nici măcar pozitivă, şi că pentru a intra în Guvern există criterii şi interese mult mai mari decât cele etnice.
Nina Curiţa