Potrivit lui Gabriel Petrea, preşedintele UNSR, tinerii sunt gata să îşi susţină dascălii participând la grevele acestora. În situaţia în care revendicările profesorilor nu-şi găsesc rezolvarea, „noi îi vom susţine! Asta însemnând a nu merge la cursuri când profesorii fac grevă“, a precizat Gabriel Petrea.
De asemenea, după şedinţa ordinară a Consiliului, derulată zilele trecute la Reşiţa, urmează alta, care va fi organizată în luna decembrie, la Timişoara.
În paralel cu taberele studenţeşti de la acest sfârşit de an, UNSR pregăteşte un Revelion al studenţilor, pentru care vor fi disponibile aproximativ 400 de locuri, pentru tinerii proveniţi din toate centrele universitare afiliate. În acest cadru, potrivit preşedintelui Uniunii, accentul se va pune mai mult pe schimbul de experienţă, şi mai puţin pe participarea la activităţile distractive.
„Intenţionăm să demarăm un program de consiliere pentru studenţi, în vederea angajării, a precizat Gabriel Petrea. În fiecare an se organizează târguri de joburi. Mi s-a părut normal ca şi cei care nu participă la acestea să aibă o şansă. La nivel naţional există o cerere destul de mare în acest sens“.
Antoniu Mocanu
