Caraş-Severin, Romania

Componenţii Secţiei de Atletism a C.S. Universitatea „Eftimie Murgu“ au participat, recent, la Campionatele Naţionale Universitare de la Cluj-Napoca. Elevii prof. Octavian Măzăran şi-au disputat întâietatea cu studenţi reprezentând 26 de centre universitare din ţară. Altfel spus, a fost un veritabil concurs naţional, fiindcă printre competitori s-au regăsit foarte mulţi sportivi legitimaţi, aşa cum este şi cazul reşiţenilor. Singura diferenţă, importantă în opinia prof. Sorin Trentea, a fost suprafaţa pe care s-a mărşăluit, întrecerile desfăşurându-se pe stadion.

Cu toate acestea, Marius Cocioran a devenit viceampion naţional universitar, în proba de 10 km marş, Dorel Ursu a cucerit medalia de bronz, în aceeaşi probă, iar Narcis Mihăilă a ocupat locul al IV-lea. Titlul universitar a revenit suceveanului Dragu Neacşu. O comportare onorantă a avut şi Gina Potoroacă, sosită pe poziţia a V-a, la 5 km marş.

„Dacă nu cu mult timp în urmă vorbeam despre rezultatele frumoase, obţinute de studenţii de la Facultatea de Inginerie, de această dată vrem să remarcăm şi succesele cursanţilor de la Specializarea Educaţie Fizică şi Sportivă, a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, prof. dr. ing. Doina Frunzăverde, rectorul Universităţii „Eftimie Murgu“. Sigur, Clubul Sportiv Universitatea are o activitate bogată, se afirmă frumos. Îi felicităm pe cei patru atleţi, şi ne gândim şi la recompense, pentru care încercăm să găsim soluţii“.