Caraş-Severin, Romania

Cu prilejul festivităţii de deschidere a ediţiei din 2008 a Studenţiadei, Alina Celia Cumpan directorul Casei de Cultură a Studenţilor şi totodată reprezentantul primarului Mihai Stepanecu, a oferit 14 burse a câte 100 de lei, studenţilor care au intrat pe primul loc la fiecare din secţiile Facultăţilor de Inginerie şi Ştiinţe Economice.

Luni a avut loc deschiderea oficială a ediţiei 2008 a Festivalului „Studenţiada“. Într-un cadru festiv, alături de reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, precum şi ai universităţii, alături de acordarea burselor şi a diplomelor, Relu Ciubotariu, preşedintele Ligii Studenţilor a realizat o scurtă prezentare a activităţilor ce vor avea loc pe parcursul a şapte zile.

„Este cea de-a treia ediţie a festivalului acesta. Printre multitudinea de evenimente, anul acesta vom organiza şi training-uri, dezbateri, cu sprijinul cadrelor universitare, seminarii, două târguri: unul de carte şi un altul de voluntariat, o acţiune cu elevii de liceu“, a declarat Relu Ciubotariu.

Însă, ca orice altă manifestare studenţească, nu pueau lipsi nici petrecerile. În consecinţă, joi va fi organizată seara studenţească, vineri petrecerea de Halloween, sâmbătă o petrecere retro, iar duminică se doreşte organizarea unei petreceri în stil câmpenesc.

Doina Rolea

[email protected]