Caraş-Severin, Romania

Echipa feminină de handbal Universitatea Reşiţa începe returul cu o deplasare în Moldova, pentru partida cu Oţelul Galaţi, ocupanta locului 7, cu 14 puncte.

Studentele reşiţene nu au obţinut nici un punct în actualul sezon competiţional şi sunt pe ultimul loc al clasamentului, fără prea mari şanse de rămânere în Liga Naţională. Antrenorul Florin Pera nici nu poate miza pe tot lotul, câteva jucătoare având probleme medicale.

Lotul este practic subţiat numeric şi valoric, iar la CS Universitatea nu au fost făcute achiziţii care să suplinească pierderile suferite. După ce s-a despărţit de două dintre cele mai bune jucătoare din sezonul trecut, Mirela Toma şi Anişoara Marcu, care au ajuns la RulmentulBraşov, în această iarnă Universitatea Reşiţa s-a trezit în postura de a pierde alte două jucătoare, fostul căpitan al echipei, Claudia Rupa, şi Ştefania Lazăr.

În ultimele zile, lotul este descompletat, în ultima deplasare, de la Roman, plecând doar 13 jucătoare. Situaţie care s-ar putea repeta şi în această săptămână, când începe returul Ligii Naţionale feminine de handbal. În prima etapă, Universitatea Reşiţa va avea ca adversară pe Oţelul Galaţi, una dintre echipele cu pretenţii din primul eşalon handbalistic al ţării. Probleme are din nou portarul Cristina Bobeică, care probabil că nu va face parte din lot pentru acest meci.

Interul Laura Roiban este răcită, pivotul Zsanett Borbely este indisponibilă, iar Renata Ghionea este incertă. Deplasarea la Galaţi este programată pentru joi după-amiază.
Partida Oţelul Galaţi – Universitatea Reşiţa va avea loc sâmbătă, 29 ianuarie, de la ora 11.00, fiind arbitrată de Liviu Gheorghiu şi Sebastian Hagiu, din Vaslui. În tur, în meciul disputat în Sala „Constantin Jude“ din Timişoara, Oţelul a învins pe Universitatea Reşiţa, cu scorul de 36-22.

Marian Cărăvan