CARANSEBEŞ – Cunoscutului interpret caransebeşean de muzică populară, Ştefan Isac, cel care, în ultimii ani, s-a dovedit a fi şi un prolific scriitor, i-a ieşit zilele trecute de sub tipar cea mai recentă carte, „Monografia satului Ilova”!
Volumul, care are 226 de pagini şi este bogat ilustrat, a apărut în condiţii grafice excelente, la Editura Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, al cărei membru este şi autorul acestei cărţi cu o însemnată valoare documentară.
„În conţinutul lucrării sunt reţinute elemente inedite despre activitatea cotidiană a ilovenilor pe parcursul anului, precum şi cele privind portul, graiul, folclorul, obiceiurile etc. Aria de treierat, unde autorul se juca, cu alţi copii din sat, teascurile de ulei sau morile de aici sunt prezentate prin schiţe autentice şi fotografii”, scrie în prefaţa volumului prof. univ. dr. ing. Nicolae Bogoevici.
La rândul său, Ştefan Isac îşi mărturiseşte speranţa că, lecturând această carte, cititorul va putea nu doar simţi parfumul şi eleganţa ţinutului Ilovei, ci va înţelege şi preocupările şi idealurile celor care ni le-au lăsat moştenire nouă, celor de azi. „Ca fiu al satului, eu cred, ca şi alţii, că Ilova este cel mai frumos colţ de ţară, că aici s-a născut veşnicia, cum a spus poetul Lucian Blaga”.
JCS-Gabi Berger