REŞIŢA – Cea de-a VII-a ediţie a Simpozionului naţional „Sportul în viaţa mea” va fi organizată de şcoala gimnazială reşiţeană în 28 februarie.
Evenimentul se adresează elevilor şi cadrelor didactice din şcoli şi cluburi sportive. Este o acţiune dedicată sportului, prin secţiunile sale participanţii fiind provocaţi să prezinte aspecte ale activităţii sportive văzute din mai multe perspective. „Este vorba despre activitatea didactică ilustrată prin lecţiile de educaţie fizică, sportul de masă, care implică toţi elevii din şcoli, şi sportul de performanţă, practicat de un număr mult mai mic de copii. Totodată, acţiunea se referă la sport şi mişcare privite din perspectiva promovării unui stil de viaţă sănătos, manifestarea urmărind evidenţierea unor modele de bune practici”, ne-a declarat prof. Cristina Ardeleanu, membru în echipa de implementare a proiectului.
Secţiunea I a simpozionului, cea dedicată elevilor, se împarte la rândul ei în trei secţiuni: „Sportul în viaţa mea” – concurs de desene, picturi, colaje; „Sport şi fair-play la clasa pregătitoare” – demonstraţii, ştafete, întreceri sportive; şi „Cupa „Fair-Play la badminton”, pentru elevii de gimaziu. În cadrul secţiunii adresată dascălilor, aceştia vor trimite pe adresa şcolii, până în 21 februarie, lucrări cu tema „Educaţia fizică între formal şi nonformal”.