CARANSEBEȘ – Antrenorul caransebeșean Călin Dragomir (foto) a pregătit doi sportivi care au urcat pe primele două trepte ale podiumului la competiția majoră de alergare timp de 24 de ore, din Taipei (Taiwan)!
„În zilele de 1-2 decembrie, în Taipei, a avut loc Campionatul Mondial de 24 de ore, unde România a fost reprezentată de patru sportivi: Mara Guler, Razvan Farkas, Preda Alina Maria (foto) și Brandon. Acești sportivi au reușit rezultate foarte frumoase mai ales fetele, Mara a reușit să își doboare propriul record național și să alerge 243,8k m și a devenit vicecampioană mondială la categoria de vârstă +45. Alina a reușit un record personal și a devenit campioană mondială la categoria de vârstă +35, cu un rezultat de 210 km. Apoi, la băieți, Răzvan a reușit doar 220 km, fiind obosit după un concurs foarte important, unde a participat acum nouă săptămâni în Grecia. El a concurat la renumita competiție Spartathlon, ce se aleargă de la Atena până în Sparta. Totuși, el a reușit aici, în Taipei, să obțină titlul de vicecampion mondial la categoria de vârstă +35. Brandon, din păcate, a fost nevoit să se oprească din motive medicale după un început foarte bun de cursă. Menționez faptul că atât Alina, ce reprezintă cluburile ACS Super Sport Club și CSM Caransebeș, cât și Răzvan, ce reprezintă doar clubul ACS Super Sport Club, sunt antrenați de mine. Vă felicit pentru aceste rezultate deosebite, iar Brandon ține capul sus! Ești încă tânăr și ai tot viitorul în față! Sunt convins că, în cel mai scurt timp, vei face o figură foarte frumoasă în această probă.”, a spus antrenorul Călin Dragomir.
JCS-Ștefan Moraru