Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – A doua etapă din acest an a Cupei DKMT (Dunăre – Criş – Mureş – Tisa ) s-a consumat, sâmbătă, la Reşiţa, în prezenţa unui public numeros, iubitori ai gimnasticii, părinţi, rude şi apropiaţi ai sportivilor.

La această competiţie au participat nu mai puţin de 44 de sportivi, din trei ţări: Ungaria, Serbia şi România, de la cluburile din Novi Sad, Subotica, Kiskunhalas, CSS – CSM Lugoj, CSS 1 Timişoara şi CSS-CSM Reşiţa.

Concursul s-a desfăşurat pe patru categorii de vârstă diferite, 8 – 10 ani, 11 – 12 ani, 13 – 14 ani şi 15 – 18 ani. Dacă pentru micii sportivi concursul a fost o adevărată luptă în goana după medalii, pentru cei mari, competiţia a fost o ultimă verificare înaintea plecării la Campionatul Naţional Individual al Juniorilor de la Sf. Gheorghe, care va avea loc în perioada 1 – 3 noiembrie.

Cupa DKMT poate fi privită ca o punte de legătură între sportivi de naţionalităţi diferite, şi care, dacă putem spune aşa, vorbesc aceeaşi limbă, cea a gimnasticii“, ne-a declarat prof. Robert Bălan, de la Clubul Sportiv Şcolar Reşiţa. Premierea sportivilor a constat în medalii, diplome, cupe şi tricouri, iar profesorii şi antrenorii au fost recompensaţi pentru munca lor cu plachete.

Nu trebuie uitaţi nici organizatorii Cupei DKMT. Vorbim despre Consiliul Judeţean Caraş-Severin, prin Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport, alături de Clubul Sportiv Şcolar şi Clubul Sportiv Municipal Reşiţa.