Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Asta susţine directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS), Ionuț Popovici, care consideră că afirmaţiile doctorului Gheorghe Beg, conform cărora Staţionarul 4 de la Bozovici ar trebui închis, sunt nefericite!

Şi nici măcar nu sunt susținute din punct de vedere economico-financiar. „Din punct de vedere managerial e ca și cum ai lua un baros și ți-ai sfărâma genunchii singur!”, afirmă Popovici, evitând termenul „absurdă” pentru declarația în cauză.

Șeful CJAS dă asigurări că secția de la Bozovici a spitalului județean nu se va închide și că va face tot ce-i stă în putere ca acest subiect să dispară de pe agenda oricui, indiferent de nume sau funcție. „Este ilogic să afirmi public că, la Bozovici, patru asistente sunt plătite cu 900.000 de lei pe an. Asta înseamnă că una singură câștigă în jur de 18.000 de lei lunar. Este prima și probabil ultima oară când mă pronunț asupra managementului spitalului județean. O fac în numele Văii Almăjului și a oamenilor din zonă, care nu trebuie vitregiți de servicii medicale. Mai cu seamă că primarul Adrian Stoicu a accesat proiecte cu o finanțare importantă și a reușit să semneze contracte. De asemenea, există o asociație la nivelul Văii Almăjului care plătește utilitățile acestui spital.”, a încheiat Popovici, îndemnând conducerea spitalului județean la mai multă prudență în astfel de afirmații.

La prudenţă face apel şi primarul comunei Bozovici, Adrian Stoicu, care ne-a spus că nu înţelege sensul unor astfel de declaraţii. „Eu caut medici peste tot. Unde mă duc, mă zbat să aduc medici. Acum vreau să aduc un medic pediatru, o doamnă doctor de la Spitalul Louis Ţurcanu din Timişoara. Femeia ar veni de mâine, dar nu o ajută nimeni cu procedurile. La Bozovici este nevoie de pediatru, chirurg, medic internist. Să trimită Spitalul Judeţean medici aici să facă bani pe ambulatoriu, să aducă venituri, nu să ne tot uităm urât unii la alţii, nu să se gândească că trebuie închis spitalul de la Bozovici. Declaraţia domnului Beg este neinspirată. Eu nu vreau să judec pe nimeni, dar cineva trebuie să iasă din zona de confort. O fi uşor să priveşti de la Reşiţa cum 15.000 de oameni din Valea Almăjului rămân fără asistenţă medicală? E greu să faci drumul Bozovici-Reşiţa dacă eşti sănătos, darmite să fii bolnav… Am proiect pentru dotări acolo, şi aici trebuie să spun că doamna manager m-a sprijinit cu actele şi ce trebuia, din banii primăriei mai fac investiţii. Nu or fi medici azi, dar haideţi să privim în viitor. Spitalul Judeţean trebuie să ne ajute cu medici, să găsească soluţii. Nu secţia de la Bozovici este povara!“, ne-a spus primarul comunei Bozovici, Adrian Stoicu.

Vă reamintim că despre declaraţiile medicului Gheorghe Beg, directorul medical al spitalului reșițean, vizavi de închiderea Staţionarului 4 de la Bozovici, a vorbit și Viorel Lolea, unul dintre membrii Consiliului de Administraţie al spitalului. „Îmi pare rău că domnul doctor Beg se exprimă în privinţa închiderii secţiei de la Bozovici. Este strigător la cer să spui aşa ceva!“, a precizat Lolea.

În concluzie, ce să zicem? Poate e aşa cum spune primarul Stoicu: de la Reşiţa poate lucrurile se văd mai simplu. În turnurile de fildeş, întotdeauna realitatea este roz…

JCS-Nina Curiţa