Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Academia HC Adrian Petrea are în componența sa și o grupă de minihandbal.


Un proiect născut în primul rând din dorința de a educa prin sport, Academia Handbal Club Adrian Petrea este deja o prezență obișnuită în viața reșițenilor. Demarat cu profesionalism de o mână de oameni dedicată fenomenului, proiectul HC Adrian Petrea are deocamdată susținerea unui singur pasionat de sport, omul de afaceri Cristian Pătru, adeptul pașilor mărunți, dar siguri. Puternic preocupați de dezvoltarea handbalului, coordonatorii Academiei construiesc cu migală fiecare etapă, de la o bază solidă reprezentată de copii, până la vârf – echipa de seniori, unde se speră ca în timp să ajungă câți mai mulți dintre cei care se familiarizează acum cu acest sport. În cadrul Academiei Handbal Club Adrian Petrea Reșița, cea mai mică grupă din punct de vedere al vârstei este cea de minihandbal, unde antrenează profesoara Carmen Dumitru.

Grupa de minihandbal a participat recent la Festivalul „Handbaliști pentru viitor“, din municipiul Bacău, numărându-se printre cele mai bune șase echipe din țară la această categorie de vârstă. După locul al IV-lea în Turneul Final de Minihandbal, ediția 2013-2014, reșițenii au fost, conform rezultatelor, câștigătorii festivalului organizat în această toamnă în cadrul programului „Pierre de Coubertin“.

Selecția rămâne deschisă, toți mai mulți părinți aducându-și copiii la handbal, un sport care, trebuie să recunoaștem, a făcut ca Reșița să fie pe buzele tuturor în întreaga Europă. Echipa din spatele proiectului s-a format plecând de la dorința sportivilor Adrian Petrea și Mihai Rohozneanu de a împărtăși secrete ale performanței, de a transmite tinerilor satisfacția și disciplina handbalului și din dorința finanțatorului Cristian Pătru de a investi în talentul sportiv. „Misiunea noastră este aceea de a orienta tinerii spre sport și de a promova copii talentați“, spune Adrian Petrea.