Caraş-Severin, Romania

La finalul acestei săptîmâni va avea loc la Raliul Iaşi 600 Prista Oil, ultima etapă din acest sezon competiţional. Tony Abraham a câştigat titlul la grupa H, dar pentru ceilalţi piloţi de la Napoca Rally Team situaţia este incertă. Marco Tempestini mai poate spera la locul doi, în timp ce Vlad Cosma are şanse chiar la câştigarea titlului la Cupa Dacia Ursus. „Lupta este deschisă la podiumul general. Suntem trei piloţi care ne luptăm pentru locurile doi şi trei. Locul doi este mai greu, pentru ca Gergo Szabo are un avans, dar totul este posibil. Daca scăpăm de ghinionul din ultimele trei etape, cred căva fi bine. Este un traseu foarte frumos, sper să nu fie stricat de ploaie”, a declarat Tempesta.

 

După modelul campionatelor externe, proba superspecială a Raliului Iaşi 600 Prista Oil va avea loc în centrul oraşului Iaşi, în jurul sediului Prefecturii şi a Consiliului Judeţean. Suprafaţa de rulare este combinată, o treime din traseu pe piatră cubica şi două treimi pe asfalt. Mai mult decât atât, proba specială numărul şapte conţine două opturi suedeze, probe tehnice care se execută exclusiv prin derapaj controlat, informează organizatorii competiţiei.

Laurenţiu Boariu
[email protected]