Caraş-Severin, Romania

Sala Polivalentă a fost plină la partida de handbal feminin dintre echipa locală Universitatea şi campioana României, Oltchim Râmnicu Vâlcea. Cele două formaţii au făcut o bună propagandă handbalului, oferind publicului un spectacol de calitate. Galacticele au început furtunos meciul, conducând cu 4-0 în minutul 9.

Studentele au reintrat treptat-treptat în joc şi s-au apropiat la un singur gol (5-6), la jumătatea primei reprize, însă Oltchim a refăcut diferenţa. În repriza secundă, campioanele au ajuns la 23-13, în minutul 44, dar a urmat o scurtă perioadă de relaxare, de care au profitat reşiţencele. Au fost momentele în care a ieşit la rampă Mirela Toma, a cărei serie senzaţională a apropiat Reşiţa la doar cinci goluri de Oltchim: 19-24, în minutul 51.

Dar, oboseala şi-a spus cuvântul, iar campioanele nu au iertat. În final de meci au taxat toate slăbiciunile gazdelor şi au marcat gol după gol, majoritatea pe contraatac.

Ca nou-promovată, Universitatea Reşiţa a oferit o replică bună formaţiei vâlcene, dar a avut oscilaţii în joc, căderi bruşte. Remarcăm din nou buna prestaţie a portăriţei Paula Teodorescu, 17 intervenţii reuşite în acest meci. Publicul reşiţean, de acum un bun cunoscător al jocului de handbal, a aplaudat cu fair-play echipa învingătoare, cea care ne reprezintă cu succes în Liga Campionilor.
Reşiţa: Paula Teodorescu, Cristina Bobeică, Bianca Anghelescu – Mirela Toma (8), Anişoara Marcu (4), Laura Roiban (2), Călina Calu (2), Ştefania Lazăr (2), Loredana Iancu (1), Claudia Rupa (1), Alexandra Haşegan (1), Mirabela Cricleviţ, Diana Costin, Renata Bârz.
 Oltchim: Talida Tolnai, Andreea Smedescu – Iulia Puşcaşu (7), Roxana Gatzel (6), Ionela Stanca (5), Ramona Maier (5), Patricia Vizitiu (5), Cristina Neagu (3), Valeria Beşe (2), Adina Fiera (1), Oana Manea (1), Rehina Shymkute (1), Gabriela Szucs, Olga Vashchuk.