REŞIŢA – De ce un ministru în funcţie s-ar da de bună voie pe mâinile DNA, când politicienii români fug de procurori mai ceva ca Osama de soldaţii americani? Într-o ţară în care Vosganian toarnă lacrimi şi acatiste, Udrea face semne la nas iar Şova este miruit în direct, Darius Vâlcov pare picat din alt film – aproape îşi ameninţă colegii ca să-l trimită în faţa justiţiei.
Şi-o fi pierdut omul minţile? O fi atât de cinstit încât să nu apară în niciuna dintre omniprezentele interceptări telefonice? Vrea să dovedească ceva? Nici vorbă. A primit o misiune şi e hotărât să şi-o ducă la capăt indiferent de preţ. Seifuri materializate din neant, lingouri de aur, tablouri prin pereţi, scotocit prin cimitire, valuri de procurori, mai lipseşte vreun schelet îngropat sub parchetul lui Vâlcov pentru ca spectacolul să fie complet. Ce mai, dacă va fi necesar, Darius va striga cât poate de tare că a spionat pentru Putin sau că a pornit epidemia de Ebola, numai să distragă atenţia. De la cine? Chiar de la miruitul care, în aceeaşi zi, a scăpat de reţinere (nu şi de urmărirea penală) mulţumită şi sacrificiului fostului ministru de Finanţe.
Nu că pe Vâlcov l-ar da afară din casă dragostea pentru Şova, să fim serioşi. Însă ştie regulile şi, spre deosebire de alţii, fie e suficient de loial partidului, fie prea speriat de consecinţele neexecutării ordinului încât să se arunce în braţele DNA-ului când i se cere. La fel cum ştie şi că în PSD el este cel mult un pion, căruia i s-a permis să apară pe tablă doar ca să apere piese mai importante, iar acum îşi acceptă cu stoicism soarta. Şi că veni vorba de piese, de ce este totuşi atât de important Şova în circul acesta? Simplu: pentru că îi este foarte util premierului. De o obedienţă ce stabileşte noi standarde de slugărnicie, fără personalitate, şi mai ales fără un clan care l-ar putea transforma într-un potenţial rival. Mai mult, singura sa tentativă de a juca în lesă, micul puci pe care îl aranjase cu Hrebenciuc pentru a ajunge în fruntea PSD-ului după ce Ponta se muta la Cotroceni, a fost înnăbuşită în faşă, iar apoi şi-a făcut prompt autocritica şi s-a aruncat la picioarele lui Ponta cerşind milă. Pe care, de altfel, a şi primit-o.
Pe scurt, Şova e pentru Victor Ponta ceea ce era Boc pentru Băsescu. Iar astfel de indivizi sunt foarte folositori chiar şi pentru că, în caz de pericol, pot juca oricând, ca şi Boc, rolul de Moţoc pentru a mai calma mulţimea. De aceea, Dan Şova ar trebui să ia lecţii de la Darius Vâlcov pentru a şti cum, atunci când îi va veni şi lui rândul, să le cerşească parlamentarilor nu să-l apere de procurori, ci să-l dea cât mai grabnic pe mâna lor pentru a evita şahul la rege. Pardon, la premier.