REŞIŢA – Poliţiştii rutieri au observat că o mare parte dintre accidentele produse pe şoselele cărăşene în ultima perioadă au avut loc din vina unor şoferi neexperimentaţi, aflaţi la scurt timp după obţinerea permisului de conducere. În opinia cms. şef Decebal Davidoiu, orele de pregătire ar trebui suplimentate la cererea celor care nu se simt stăpâni pe volan.
Pentru al cincilea an consecutiv de la cel de raportare – 2010 – numărul de accidente rutiere produse pe drumurile din județ se află în scădere. Comparativ cu aceeeaşi perioadă din 2014, în primul trimestru al acestui an s-a păstrat trendul descendet şi mulţumită prezenţei crescute a poliţiştilor rutieri pe reţeaua de drumuri naţionale şi judeţene.
„Starea de fapt e datorată şi existenţei Biroului de drumuri naţionale din cadrul serviciului nostru, care acoperă trei schimburi pe DN6 în special, dar şi în Reşiţa şi în alte zone. Ca număr al evenimentelor rutiere suntem, oarecum, la acelaşi nivel cu cel din primul trimestru al anului trecut, dar au scăzut consecinţele acestora. De exemplu, au fost doar două accidente mortale în acest prim trimestru. Accidentele grave au scăzut cu mai mult de o treime în aceeaşi statistică efectuată comparativ“, ne-a declarat comisarul şef Decebal Davidoiu, şeful Serviciului Poliţie Rutieră Caraş-Severin.
Datele centralizate la nivelul serviciului arată că, în ultimele câteva săptămâni, cele mai multe accidente rutiere cu victime au fost produse de începători. „Asta ridică din nou un semn de întrebare asupra pregătirii şi a examenului pentru obţinerea permisului. Personal, apreciez că e vorba de o pregătire defectuoasă în cadrul şcolii de şoferi. Se efectuează cele 30 de ore de pregătire, dar depinde cum şi, mai ales, dacă legea prevede un minimum de 30 de ore de pregătire, conştiinţa elevilor şi părinţilor le pot prelungi. Este de reţinut faptul că nu ajungi şofer când te-ai văzut cu permisul în buzunar. E o practică a instructorilor să antreneze elevii pe traseele unde vor susţine examenul. Când ajung în alt tip de trafic se blochează sau nu mai urmăresc semnele de circulaţie“, a mai adăugat şeful Poliţiei Rutiere Caraş-Severin.
