Acum câteva săptămâni, poliţiştii de frontieră din Caraş-Severin l-au oprit pentru un control pe Marius V., de 29 de ani. Acesta a prezentat un permis de conducere provizoriu din… Marea Britanie! Numai că, respectivul permis, deşi valabil în Albion, nu are nici o valoare în România.
Nu mică le-a fost surpriza autorităţilor când, ulterior, au descoperit că printre vecinii tânărului se aflau mai multe persoane care posedau astfel de documente. În cele din urmă, după mai multe cercetări, poliţiştii au găsit „sursa” acestor permise. Este vorba despre Iosif D., de 31 de ani, care vindea astfel de acte contra sumei de 750 de euro.
Aceste permise provizorii sunt eliberate de autorităţile britanice fără a fi necesară o examinare a conducătorului auto, însă acesta nu poate circula decât în Marea Britanie şi doar însoţit de un şofer profesionist. Iosif D., rezident în Marea Britanie, făcea rost de acte, pe care apoi le vindea doritorilor, evident fără a le mai menţiona aceste „detalii”.
Zilele acestea, poliţiştii de frontieră au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru înşelăciune.
