CARANSEBEȘ – Polițiștii din Caransebeș au avut de furcă azi noapte cu trei tineri din Dolj, cel de la volan oferindu-le o identitate falsă și fugind cu mașina în timpul controlului!
Autoturismul înmatriculat în județul Dolj, condus spre Caransebeș de unul dintre tineri, a fost tras pe dreapta în noaptea de 22 spre 23 aprilie, pe DN 6, la intersecția cu DJ 608A. Atunci când i s-au cerut documentele, tânărul de la volan le-a zis polițiștilor că nu le are, fapt pentru care oamenii legii au introdus datele furnizate de acesta în aplicația eDAC. Așa au putut constata că tânărul le servise datele altcuiva. Brusc a pornit în trombă, lăsându-se prins abia după o urmărire ca-n filme.
„Șoferul a demarat în viteză în direcția Caransebeș, iar polițiștii au pornit imediat în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune. Bărbatul a fost somat să oprească autoturismul, fără a se conforma, polițiștii executând un foc de avertisment în plan vertical. Autoturismul a continuat deplasarea până la ieșirea din comuna Buchin, unde a fost montat dispozitivul de oprire forțată de tip Spike din dotare, autoturismul oprindu-se înainte să treacă peste dispozitiv. În mașină au fost identificate trei persoane cu vârste cuprinse între 21 și 23 de ani, din județul Dolj, și s-a stabilit că bărbatul aflat la volan se prezentase inițial cu un alt nume și figura având dreptul de a conduce suspendat. Acesta a fost testat cu aparatele din dotare, rezultând suspiciuni privind consumul de substanțe psihoactive, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice, rezultatul analizelor toxicologice constituind probă în cadrul dosarului penal întocmit în acest caz pentru conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.“, informează Poliția județului.
JCS-A.M.