Caraş-Severin, Romania


Puţini sunt aceia care afirmă că
viaţa fără cultură
înseamnă „nimic“, puţini
mai sunt părinţii care îşi iau
copiii de mână să îi ducă la
teatru şi nu într-un parc de
distracţii, puţini…


Şi totuşi, avem nevoie de cultură. Din
păcate, cei ce azi ne conduc consideră
că preţul este prea mare, lucru dovedit chiar
de felul în care arată casele de
cultură, teatrele sau bibliotecile din judeţ.
De exemplu, la Moldova Nouă singurii care mai
străbat încăperile casei de
cultură sunt câţiva şobolani…


„Există o cerere de finanţare
depusă deja pentru Casa de Cultură din
oraş. Cererea a fost admisă şi
declarată ca fiind eligibilă“, spunea
Ion Chisăliţă, primarul
localităţii de pe Clisură. Clădirea
este veche. Construită în 1954,
instituţia de cultură are nevoie de un milion
de euro pentru a se transforma în ceea ce
merită, un loc în care cartea şi omul,
viaţa şi poezia, modernul şi clasicul
să îşi dea mâna într-o
armonie perfectă.


„Nu ştiu dacă vom reuşi să
obţinem aceşti bani, noi sperăm. Am
făcut şi toate expertizele necesare, trebuie
doar să găsim finanţarea“, a mai
spus edilul Chisăliţă.


Anca Preda

[email protected]