CARAȘ-SEVERIN. – Vineri, în sala de ședințe a Consiliului Județean, a avut loc Conferința Aniversară SMURD Caraș-Severin, eveniment care a marcat 12 ani de la reoperaționalizarea serviciului în județ!
Evenimentul a reunit oficiali locali, cadre medicale, reprezentanți ai structurilor de urgență și membri ai comunității, pentru a evidenția importanța colaborării interinstituționale în intervențiile de urgență. Conferința a debutat cu o binecuvântare oferită de Părintele Petrişor, subliniind caracterul sacru al misiunii salvatorilor SMURD. În cuvintele rostite, acesta a transmis un mesaj de recunoștință și îmbărbătare pentru toți cei care se dedică salvării de vieți.
Dr. Mihai Grecu, medic șef SMURD Timișoara și coordonator regional, a evidențiat importanța parteneriatului dintre structurile medicale și cele de intervenție. „Acum 30 de ani, o colaborare între structurile militare și cele medicale părea imposibilă, dar am reușit să construim un model eficient de intervenție în situații de urgență.“, a declarat acesta.
Un alt aspect important discutat a fost finanțarea SMURD, care provine din surse mixte, atât de la Ministerul Sănătății, cât și de la Ministerul Afacerilor Interne. Această structură permite menținerea unei capacități ridicate de intervenție și dezvoltarea continuă a serviciului. De la reoperaționalizarea sa în 2013, SMURD Caraș-Severin a devenit un element esențial al sistemului de urgență din județ. Intervențiile echipajelor sunt completate de colaborarea strânsă cu Serviciul de Ambulanță Județean și unitățile medicale din regiune.
De asemenea, Punctul de Operare Aeromedicală de la Caransebeș asigură transportul pacienților în stare critică către centrele de specialitate. Participanții au subliniat că SMURD este un exemplu de bune practici în domeniul urgențelor medicale. „Nu suntem mai deștepți sau mai pregătiți decât colegii din serviciile de ambulanță, dar avem avantajul unei experiențe directe în unitățile de primiri urgențe și a unei integrări eficiente între echipe.“, a explicat dr. Mihai Grecu. Organizatorii au mulțumit tuturor celor prezenți și au reafirmat angajamentul față de îmbunătățirea serviciilor medicale de urgență din județul Caraș-Severin.
30 de ani de SMURD la Reșița
Serviciul SMURD din Reșița a împlinit 30 de ani de la înființare, iar președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a vorbit despre evoluția acestuia și importanța sa pentru județ: „A început cu câteva utilaje donate de către statul german. Asta, acum 30 de ani.” Hurduzeu a subliniat că, de atunci, serviciul a trecut printr-o “reoperaționalizare, sau, dacă tot vorbim de SMURD, o resuscitare acum 13 ani“, referindu-se la dotarea din urmă cu autospeciale moderne, achiziționate prin Ministerul Sănătății și fonduri europene. „O perioadă în care cei care au activat și activează în cadrul serviciului SMURD, împreună cu doctorii de la Unitatea de Primiri Urgențe, au salvat sute, sau poate chiar mii de vieți în județul Caraș-Severin.“, a mai adăugat Hurduzeu.
Dr. Grecu, coordonatorul regional al SMURD pentru Regiunea Vest, a ridicat problema lipsei unei ambulanțe de terapie intensivă în județ. Drept răspuns, Hurduzeu a explicat că, deși o astfel de ambulanță a fost achiziționată, „din cauza lipsei cadrelor medicale, nu a putut fi operaționalizată“. Totuși, a dat asigurări că se caută soluții: „O să vedem în continuare, o să discut cu inspectorul șef al ISU Caraș-Severin și o să vedem dacă există posibilitatea finanțării, fie printr-un program european, fie din bugetul propriu al Consiliului Județean.“
Preşedintele CJ a evidențiat importanța SMURD pentru Caraș-Severin, mai ales în situații critice: „Fie că vorbim de incendii, fie că vorbim de accidente, și nu puține accidente au avut loc în județul Caraș-Severin, acești oameni și-au făcut cu deplin datoria și se cuvine să le mulțumim.“
JCS-Denis Dutca