Chiar dacă tot mai mulţi reşiţeni renunţă, pe zi ce trece, la vechia tâmplărie din lemn în favoarea celei din PVC, înlocuindu-şi astfel şi geamurile clasice, în municipiu au mai rămas trei ateliere de înrămare a sticlei. Geamgii spun că, acum, cele mai multe comenzi vin pentru înlocuirea sticlei de tablouri sau pentru oglinzi.
Respectată, şi la mare căutare în perioada interbelică, meseria de geamgiu nu mai este căutată de tinerii din zilele noastre. Se spune că cei care lucrează cu sticla trebuie să aibă mâini sigure şi dibace pentru a o tăia la dimensiuni exacte şi a o monta pe diferite suporturi din lemn sau metal. Gheorghe Capotă, în vârstă de 61 de ani, geamgiu de 31 de ani, este de altă părere: „E nevoie de mult suflet în această meserie, de dăruire şi seriozitate. Poate din acest motiv, în cei 31 de ani de activitate, nu m-am tăiat niciodată în sticlă“.
Gheorghe Capotă a pus ferestre, a montat rame pentru tablouri şi a fixat oglinzi în mobilă sau în uşi. Ucenicia şi-a făcut-o într-o fabrică de sticlă din Turda, înainte de 1978, dar examenul maturităţii avea să-l dea un an mai târziu, când, stabilindu-se în Banat, s-a angajat la fosta Cooperativă „Viitorul“ din Reşiţa.
Bărbatul povesteşte că înainte de 1989, în cadrul atelierului de stică din zona Muncitoresc, unde lucrează în prezent, erau angajate cinci persoane. Imediat după Revoluţie, colegii l-au „părăsit“, îndreptându-se spre alte meserii mai bănoase. „Am încercat să fac şi eu bişniţă la sârbi, dar nu a ţinut mult pentru că mi-am dat seama că meseria de geamgiu este cea care putea să le asigure copiilor mei stabilitate în acele vremuri. Aşa că nu am ezitat, şi m-am întors rapid la ceea ce făceam cel mai bine. Nu am regretat niciodată decizia luată atunci, cu toate că în decursul anilor mi s-au oferit mai multe locuri de muncă“, ne-a spus Gheorghe Capotă.
Tot înainte de 1989 atelierul din zona Muncitoresc era plin de ucenici, elevi de la şcolile de arte şi meserii, veniţi în practică. „Ultimii practicanţi i-am avut în 1987. De atunci… nimic. Deşi mi-e greu să recunosc, această meserie nu este pentru toată lumea. Cei care o practică trebuie să fie implicaţi sufleteşte şi să pună multă pasiune în ceea ce fac. Iar tinerii de azi au viziuni şi perspective diferite de cele pe care le-am avut noi“, mai spune geamgiul.
Roxana Nafiru
[email protected]