CARAȘ-SEVERIN – Faza națională a Gimnaziadei 2017-2018 la rugby tag (srugby) a avut loc în această săptămână la Complexul Olimpic Sportiv Sydney 2000 din Izvorani. Școala Gimnazială Slatina Timiș s-a aflat pentru al treilea an consecutiv în finala pe țară, iar a treia oară a fost cu noroc.
Dacă în 2016, elevii din Slatina Timiș s-au clasat pe locul 4, iar în 2017 au fost pe locul treilea, iată că în acest an participarea la faza națională a fost încununată de succes. Elevii profesorului Adrian Neagu au fost imbatabili la disciplina rugby tag (srugby), câștigând toate meciurile pe care le-au disputat în acest an școlar, la faza județeană, zonală și națională.
Cinci meciuri au avut elevii din Slatina Timiș la faza națională, impunându-se în faza grupelor, cu următoarele rezultate: 4-2 cu Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Pucioasa (jud. Dâmbovița), 4-3 cu Școala Gimnazială Halciu (jud. Brasov), 5-4 cu Școala Gimnazială Nr. 1 Buftea (jud. Ilfov). În semifinale, Slatina Timiș a învins cu 5-4 echipa Școlii Gimnaziale Stăncuța (jud. Brăila), iar în finală reprezentanta Caraș-Severinului și a Regiunii Vest s-a impus cu 4-3 în fața echipei Școlii Gimnaziale „M.C. Epureanu” Bârlad (jud. Vaslui). Astfel, Școala Gimnazială Slatina Timiș a câștigat în premieră întrecerea de rugby tag, dedicată elevilor din ciclul gimnazial.

„Dacă în 2016 am ocupat locul 4 național, in 2017 locul 3, anul acesta am reușit să câștigăm trofeul mult dorit, o performanță unica pentru Școala Gimnazială Slatina-Timiș. Sunt mândru de acești elevi. Cheia succesului o reprezintă pasiunea, respectul, disciplina și fair-play-ul”, a spus profesorul Adrian Neagu.
Iată și numele campionilor la rugby tag de la Școala Gimnazială Slatina Timiș: Marian Babeu, Ana-Maria Banu, Marian Bunea, Ioan Bona, Alexandru Carîmb, Robert Gherghinescu, Vichente Marițescu, Orlando Muțiu, Valentin Paulescu, Edena Ghera, Loredana Cimponeru, Monica Oprea.
Gimnaziada 2017-2018 este susținută de Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR), alături de Ministerul Educației Naționale (MEN) și zece federații naționale ale sporturilor implicate în competiția școlară. Pe lângă rugby tag, în această săptămână au avut loc la Izvorani întreceri la badminton și tenis de masă.
