CARAȘ-SEVERIN – Asta spune președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca. După cum se știe, soarta Alinei Stancovici atârnă de pixul oficialului, dar acesta susține că intenția sa nu este s-o dea afară, ci să facă curățenie, în interesul bolnavului!
Multe s-au zvonit, multe s-au acuzat despre schimbările în managementul Spitalului Județean de Urgență din Reșița, însă Romeo Dunca crede că în spatele dezastrului financiar, la spital, există niște încrengături pe care Stancovici ar fi trebuit să le descopere și să le înlăture.
Încă de la începutul acestui an, Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a subliniat că nu are intenția s-o revoce din funcția de manager pe Alina Stancovici, în pofida zvonurilor. De altfel, acest lucru i-a fost reproșat chiar de opoziție, în cea mai recentă ședință ordinară a forului județean. Ei, bine, dincolo de bomba din pixul lui Dunca, dincolo de zvonurile de prin târgul unora și de acuzațiile altora, șeful județului crede că la SJUR ceva se întâmplă, din moment ce unitatea este singura de rang județean din țară care înregistrează arierate. Comparativ cu altele similare, 89% din încasări merg pe salarii, față de 60 și ceva la sută cât înregistrează unele dintre ele. Mai mult decât atât, din cele 11 milioane cât erau arieratele, a fost acoperit doar unu. Iar dacă punem la socoteală faptul că județul a dat mai mult spitalului, spitalul nu ar fi pe plus cu un milion, ci pe minus cu cinci…
„Pentru situația spitalului din Reșița nu reușesc să găsesc explicații. Informația venită de la departamentul financiar al spitalului e asemenea vestimentației provocatoare a doamnei de acolo, cu care ne-a onorat când s-a prezentat la una din ședințele de consiliu. Scurtă si roșie. După expunerea făcută de dl doctor Purea, cu ocazia ședinței cu pricina, lucrurile sunt și mai confuze. Dacă tot timpul am fost informat (sau dezinformat) că principala problemă e lipsa încasărilor din cauza pandemiei, iată că se pare a fi chiar pe dos. Niciodată spitalul nu a încasat atât de mult, deși a prestat atât de puțin. Adică, în 2021, SJUR a primit exact suma anului 2019 când a avut peste 24.000 de cazuri rezolvate. În aceste condiții, cu doar 13.000 internări în 2021, dacă cu excedentul aferent neasistării celor 11.000 de pacienți lipsă nu am făcut economii din care să se reducă arieratele, înseamnă că banii lipsesc! Fie s-au risipit, fie nici nu au fost ceruți. Rămâne să verificăm“, a promis, în încheiere, Romeo Dunca.
JCS-Antoniu Mocanu