Caraş-Severin, Romania

Nici nu a început bine susţinerea noii probe, cea de competenţe digitale, din cadrul examenului de Bacalaureat, că au şi apărut problemele. Mai mulţi părinţi ai elevilor de la Grupul Şcolar „Ştefan Anghel“ din Reşiţa, au sunat la redacţia JCS pentru a sesiza unele nereguli la simulare, nereguli bazate pe discriminare, spuneau ei. Revoltaţi, părinţii, care au dorit să îşi păstreze anonimatul, susţin că au fost selectaţi pe criterii nejustificate câte trei elevi din fiecare clasă de a XII-a pentru a susţine examenul, restul fiind rugaţi să semneze cum că nu doresc să participe la simulare.

În urma acestor afirmaţii, secretarul comisiei de la acest liceu, prof. Lucian Păun, a spus pentru JCS că „prezenţa la această probă este benevolă şi este făcută pentru a se demonstra că funcţionează din punct de vedere tehnic, dar şi pentru a se vedea cât sunt de pregătiţi elevii“. Dacă doar trei elevi au susţinut proba, cum se pot oare evalua capacităţile tuturor?
Proba va fi analizată împreună cu profesorii, această procedură fiind una benefică pentru absolvenţii de liceu, ei putând afla în ce stadiu de pregătire se află.

„Nici măcar cei care au semnat că vin nu s-au prezentat toţi. Dintr-o sală rezervată pentru 25 de elevi au fost ocupate doar jumătate din locuri“, ne-a mai declarat prof. Păun. Notele nu vor fi trecute în catalog iar elevii care nu s-au prezentat la simularea probei de competenţe digitale vor fi trecuţi absenţi, urmând să se prezinte la proba propriu-zisă care va avea loc în perioada 19-29 aprilie 2010.

Cu toate că sunt şi nemulţumiţi, liceenii sunt cei care au avut emoţii la această probă, deşi nota nu îi va afecta în nici un fel. „Mă gândesc că e bine să susţinem această simulare, să se vadă ce competenţe avem, cât ştim“, a spus Daniel Păun, elev în clasa a XII-a P1. Totuşi noutatea, dar şi subiectele, provoacă anumite emoţii. „Programele sunt uşoare, cu teoria despre internet să vedem cum ne descurcăm“, a mai spus elevul. Simularea acestei probe s-a desfăşurat în fiecare liceu şi grup şcolar din judeţ, în prezenţa unui reprezentant al Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin.

Lavinia Predescu