REȘIȚA – Simone Tempestini va fi prezent la startul etapei din Valea Domanului unde va pilota un Radical SR4, automobil alături de care a reușit să se impună în clasamentul Open la etapele desfășurate la Teliu și la Râșnov!
„Mă bucură șansa de a participa la această etapă pe care o consider frumoasă, cu un traseu de viteză foarte solicitant. Reșița a fost una dintre primele etape de viteză în coastă din cariera mea. Sunt fericit că voi lua startul. Legat de obiective, în primul rând îmi doresc să mă reacomodez cu mașina, trecând ceva timp de când nu am luat startul cu acest model și ținând cont că în mod normal pilotez alt tip de mașini de concurs. Bineînțeles că îmi doresc ca la finalul etapei să ocup o poziție cât mai bună în clasamentul open”, a spus Simone Tempestini pentru CB Rally Vest.
JCS-Ștefan Moraru