Tragedia în care cinci bebeluşi şi-au pierdut viaţa la Maternitatea Giuleşti a fost cea care l-a „obligat“ pe ministrul Sănătăţii să verifice toate spitalele din ţară. Deşi se ştia în ce stadiu sunt, trebuiau făcute verificări. Iar acestea au scos la iveală ceea ce exista doar pe hârtiile bine pitite prin sertare: toate spitalele prezintă risc major în faţa incendiilor.
Astfel, la sfârşitul lunii trecute, comisii mixte formate din cadre de specialitate ale ISU „Semenic“ şi DSP Caraş-Severin au efectuat o serie de controale în spitalele din judeţ. Pentru neregulile constatate au fost aplicate un număr de 11 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 5.000 de lei, după cum informează ISU „Semenic“.
Totuşi, întrebarea firească ar fi: dacă legea prevede controale periodice pentru acest segment, oare de ce se aplică amenzi abia acum, când controalele se fac cu surle şi trâmbiţe? Să fi apărut toate aceste nereguli peste noapte sau până acum verificările s-au făcut cu ochii închişi? Prize carbonizate, instalaţii electrice învechite şi depăşite din toate punctele de vedere, panouri electrice neconforme, utilizare a instalaţiilor electrice cu improvizaţii (corpuri de iluminat legate direct de conductorii electrici neizolaţi, siguranţe electrice supradimensionate, instalaţii electrice executate de persoane neautorizate, prize sparte etc), funcţionarea necorespunzătoare a iluminatului de siguranţă, lipsa dotării cu instalaţii de detectare şi semnalizare a incendiilor, nefuncţionarea instalaţiilor de paratrăsnet şi asigurare a continuităţii elementelor componente ale acesteia, verificarea defectuoasă a rezistenţei de dispersie a prizei de pământ; neverificarea periodică a stingătoarelor din dotarea locurilor de muncă sau dotarea insuficientă cu mijloace de primă intervenţie – acestea sunt doar câteva şi poate cele mai importante deficienţe depistate de ISU „Semenic“ şi de DSP Caraş-Severin în spitalele din judeţ.
Surse din cadrul DSP spun că la Staţionarul 3, ce aparţine de Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, nu funcţionează nici măcar un hidrant dintre cele existente. Poate ele sunt puse doar de decor sau pe post de mobilier exterior… Pe de altă parte, la Bozovici, podul unităţii era înţesat cu materiale inflamabile, iar la Bocşa centrala spitalului se află la subsol şi, deşi funcţionează cu gaz metan, nu există un detector de gaze. Şi mai grav este faptul că membrii comisiilor au constatat că personalul din spitale habar nu are cum să folosească în mod corect un extinctor sau că nimeni nu a avut vreodată curiozitatea să afle care sunt căile de evacuare cele mai propice în caz de incendiu. O altă categorie de nereguli priveşte lipsa cadrelor tehnice cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, precum şi nerealizarea instruirilor periodice cu angajaţii în domeniul situaţiilor de urgenţă.
Anca Preda
