REŞIŢA – Piaţa Reşiţa Sud, care se tot construieşte, dar nu se mai termină, pare sub influenţa legendarului Meşter Manole.Construcţiile încă nefinalizate ale noii hale din cadrul Complexului Agroalimentar Reşiţa Sud au devenit parte a peisajului urban. De fapt, corpul nou al pieţei nu a făcut altceva decât să îngusteze accesul reşiţenilor în zonă, iar tabloul a început să fie completat de maşini, parcate care-încotro, îngropat în gunoaie şi năpădit de buruieni. Şi lucrările nici măcar n-au fost terminate.
Trebuie spus faptul că noul complex este construit în baza unui contract încheiat în 9 februarie 2008, între SC Pieţe Reşiţa SRL, societate aparţinând consiliului municipal, şi Consproiect. De-a lungul timpului, constructorul a beneficiat de tot felul de răgazuri, fiind îngăduite tot felul de prelungiri ale termenului de finalizare, însă ultimul termen fixat este aproape împlinit: 29 octombrie 2012.
Primăria Reşiţa, prin Serviciul de Investiţii, Achiziţii Publice, Proiecte Europene şi Relaţii Internaţionale, a mai verificat o dată stadiul proiectării şi execuţiei Halei Centrale Reşiţa, aşa cum a fost numit noul corp. Lucrările de la prima construcţie au fost deja recepţionate, dar cele de la corpul B nu erau finalizate. Până la începutul celei de-a treia decade a lunii a fost făcut racordul la energia electrică, a fost extinsă reţeaua de gaze naturale, continuându-se lucrările la branşamentul de gaz, urmând să înceapă probele şi verificările la centrala termică. Totuşi, constructorul nu montase încă tâmplăria PVC în tot imobilul. Primăria promite că după data de 29 octombrie vor fi percepute penalităţi de întârziere. A mai promis…
Antoniu Mocanu
